UE ţine uşa deschisă unei aderări a Turciei, însă Ankara trebuie să îndeplinească criteriile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Uniunea Europeană ţine uşa deschisă unei aderări a Turciei, însă Ankara trebuie să arate în mod clar dacă vrea să îndeplinească criteriile de aderare în domenii precum drepturile omului şi statul de drept, subliniază şefa diplomaţiei europene, relatează The Associated Press.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini a declarat vineri, la reuniunea informală a miniştrilor europeni de la Valletta că, în pofida îndoielilor exprimate de unii miniştri de Externe, UE susţine în continuare negocierile de aderare cu Turcia.

Însă, a adăugat ea, ”depinde de ei (turci) să-şi exprime voinţa de a continua să fie o ţară candidată, să continue să fie interesaţi sau nu să facă parte din familia noastră”.

”Regulile clubului sunt clare”, a subliniat şefa diplomaţiei, referindu-se la reguli democratice de bază ca protejarea minorităţilor şi interzicerea pedepsei cu moartea.

”Noi am fi bucuroşi să-i primim, însă este necesar un nivel de clarificare din partea lor, aş spune eu”, a conchis Mogherini în finalul reuniunii 

Şeful diplomaţiei austriece Sebastian Kurz a declarat anterior că unele dintre statele membre UE consideră că o linie roşie a opririi negocierilor de aderare a Turciei va fi reintroducerea pedepsei cu moartea de către Ankara.

El a spus la această reuniune că Viena consideră că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a încălcat deja multe linii roşii, încarcerând jurnalişti şi prin alte acţiuni de reprimare în urma puciului eşuat din vara trecută.

Ca atare, strategia UE de a menţine Turcia în cadrul practicii democratice acceptabile ”nu a fost, în mod clar, un succes”, a apreciat el.

În urma referendumului pe tema sporirii puterii sale, în urmă cu două săptămâni, Erdogan a evocat reintroducerea pedepsei cu moartea. Pedeapsa capitală este interzisă în UE.

Şefii diplomaţiilor statelor membre UE s-au întâlnit vineri la Valletta cu scopul de găsi o cale de ieşire din blocajul negocierilor de aderare cu Ankara, în contextul în care relaţiile dintre cele două părţi au atins cel mai scăzut nivel din ultimii ani.

Ei s-au întâlnit cu omologul lor turc Mevlut Cavusoglu pentru prima dată după referendumul turc.

Unii îndeamnă la consolidarea relaţiei cu acest pilon al NATO, totodată un partener major în ţinerea sub control a fluxului de migranţi sirieni către UE. Alţii însă vor o schimbare.

Kurz este unul dintre cei mai vocali susţinători ai unei ”resetări” a acestir relaţii şi acuză Turcia că încalcă cele mai elementare valori europene.

Şeful diplomaţiei slovace Miroslav Lajcak a pus la rândul său la îndoială capacitatea Ankarei de a adera la UE. Valorile Uniunii ”trebuie să fie susţinute prin măsuri concrete, nu să spui una şi să faci exact pe dos”, a declarat el vineri în Malta.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite