Trupele israeliene pun capăt raidului asupra celui mai mare spital din Gaza. „Baza teroristă din Shifa a fost eliminată“
0Armata israeliană s-a retras din cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, după un asediu de 14 zile în urma căruia, potrivit martorilor și oficialilor palestinieni, clădirile au fost în mare parte distruse, iar cadavrele au fost împrăștiate prin tot complexul, potrivit CNN.

Forțele de Apărare ale Israelului (FDI) au confirmat luni retragerea, afirmând că trupele sale au ucis militanți Hamas și au confiscat armament și documente de informații.
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a lăudat „acțiunea hotărâtă și profesionistă" a FDI.
„Baza teroristă din Shifa a fost eliminată", a declarat acesta.
Cel puțin 300 de cadavre
Acțiunea de recuperarea a sutelor de cadavre împrăștiate pe terenul de la Al-Shifa, desfășurată de echipele medicale e în curs. Cel puțin 300 de cadavre au fost găsite până acum, potrivit Apărării Civile din Gaza.
Cifra exactă a morților este greu de estimat, potrivit aceleiași surse, deoarece trupele israeliene au îngropat cadavre în interiorul și în jurul complexului și au intrat cu buldozerele pe drumurile din apropiere.
Este „aproape imposibil" ca ambulanțele să ajungă la spital din cauza drumurilor deteriorate din oraș, spune, pentru CNN, Raed al-Dahshan, director de operațiuni la Apărarea Civilă din Gaza.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, 900 de presupuși militanți au fost reținuți în timpul operațiunii de două săptămâni.
Peste 500 dintre aceștia au fost identificați ca fiind membri ai Hamas sau ai Jihadului Islamic Palestinian (PIJ), a declarat luni Hagari, adăugând că unii dintre cei reținuți sunt „comandanți și persoane importante".