Statele Unite „nu sunt în favoarea” unei anchete internaţionale la adresa oficialilor israelieni

0
Publicat:

Statele Unite „nu sunt în favoarea” unei anchete penale la adresa oficialilor israelieni din cauza conflictului din Gaza, într-un moment în care aceştia sunt preocupaţi de posibile mandate de arestare, a comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, notează AFP, scrie AGERPRES.

Karine Jean-Pierre FOTO: EPA-EFE
Karine Jean-Pierre FOTO: EPA-EFE

„Credem că nu are competenţă” în această situație Curtea Penală Internaţională (CPI), a subliniat Karine Jean-Pierre.

„Întotdeauna am fost clari în privinţa anchetei” efectuate de instituţia de la Haga, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Nici Statele Unite, nici Israelul nu sunt membri ai Curţii, însă Autoritatea Naţională Palestiniană a aderat în 2015.

Potrivit site-ului Axios, prim-ministrul Benjamin Netanyahu i-a cerut preşedintelui Joe Biden, în timpul unui apel telefonic, să îl ajute să împiedice emiterea de mandate de arestare care i-ar putea viza pe premier, pe ministrul Apărării şi pe şeful Statului Major din Israel.

Karine Jean-Pierre nu a comentat conţinutul conversaţiei dintre cei doi lideri, precizând că aceasta s-a concentrat pe negocierile în curs privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor deţinuţi în Gaza.

Pe 26 aprilie, premierul Benjamin Netanyahu a scris pe reţeaua de socializare X că „ameninţarea cu arestarea de militari şi oficiali ai singurei democraţii din Orientul Mijlociu şi a singurului stat evreiesc din lume este scandaloasă” şi ar crea un „precedent periculos”.

Ministrul israelian de Externe Israel Katz, a declarat că ţara sa "nu se va lăsa intimidată".

„Dacă sunt emise mandate de arestare, ele vor penaliza comandanţii şi soldaţii armatei israeliene şi vor încuraja organizaţia teroristă Hamas şi axa islamului radical condus de Iran, împotriva căreia luptăm”, a spus acesta.

CPI a deschis o anchetă în 2021 atât asupra Israelului, cât şi a Hamas, precum şi asupra altor grupuri armate palestiniene, pentru posibile crime de război comise în teritoriile palestiniene.

Procurorul Curţii, Karim Khan, a precizat că această anchetă s-a extins şi la ostilităţile declanşate pe 7 octombrie de un atac fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian, în urma căruia Israelul a lansat o amplă operaţiune militară în Fâşia Gaza.

Curtea Penală Internaţională nu a făcut până în prezent niciun comentariu cu privire la posibila publicare a mandatelor de arestare.

CPI, care funcţionează din 2002, este instanța responsabilă de urmărirea penală şi judecarea persoanelor vinovate de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. În martie 2023, aceasta a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, acuzat de crime de război în Ucraina.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite