Raport CRPE: Ce ar trebui să facă statele care nu recunosc Kosovo

0
0

Raportul nu abordează problema recunoaşterii independenţei în sine, ci recomandă guvernelor de la Madrid şi Bucureşti câteva soluţii prin care pot contribui la rezolvarea tensiunilor din zonă şi la apropierea de UE atât a Serbiei cât şi a Kosovo.

Studiul ”Sa recapatam initiativa: Cum ajutam Serbia si Kosovo sa se apropie de UE? - o analiza strategica a optiunilor statelor UE care nu recunosc independenta Kosovo” apărut în cadrul proiectului „Kosovo în dialog cu Europa” derulat de Centrul Român de Politici Europene și finanțat de Fundația Kosovo pentru o Societate Deschisă (KFOS), face o analiză a opţiunilor strategice ale celor cinci state din UE care s-au plasat în minoritate nerecunoscând independenţa Kosovo, cu accent pe opţiunile României şi Spaniei.

Patru ani dupa ce Kosovo şi-a declarat independenţa, cele cinci state membre UE care nu o recunosc riscă să fie puse într-o poziţie defensivă în UE, în ciuda numeroaselor concesii, cu un singur as în mânecă: dreptul de veto. Graţie acordului recent încheiat între Belgrad si Priştina pe tema numelui oficial al Kosovo (acord obţinut după o enormă investiţie diplomatică a UE), cele cinci state au acum ocazia de a-şi regândi obiectivele şi strategiile, şi de a juca altfel cartea nerecunoaşterii – proactiv si strategic. Pentru a profita pe deplin de această ocazie, cele cinci state trebuie să:

 a) lase deoparte teama recunoaşterii”pe uşa din dos”. Nu există aşa ceva. Aşa cum spunea un diplomat UE din Priştina celor doi autori, recunoaşterea altui stat nu se poate intâmpla accidental. Obsesia celor cinci guverne legată de recunoaşterea ”tacită” sau ”implicită”, care a rezultat în atâtea dispute şi blocaje, este nefondată. Esenţa recunoaşterii unui stat rezidă în faptul că e publică şi oficială.

b) se folosească de acordul dintre Belgrad si Priştina privind folosirea numelui Kosovo* în toate acordurile regionale si europene. Dialogul dintre Belgrad şi autorităţile de la Priştina este congruent cu poziţia celor cinci state UE care nu recunosc  independenţa, acestea susţinând de la bun început că statutul Kosovo nu ar trebui tranşat fără o negociere directă între cele doua părţi. Acum, că s-a ajuns la o soluţie reciproc acceptată, aceasta ar putea fi folosită pentru a permite Kosovo accesul în organizaţii internaţionale şi pentru a-i îmbunătăţi relaţiile cu UE, inclusiv perspectivele unui Acord de Asociere şi Stabilitate cu UE.

c) se concentreze pe integrarea Serbiei si a Kosovo in UE. Toate ţările Uniunii Europene, indiferent de poziţia faţă de independenţa Kosovo, sunt de acord cu faptul că viitorul acesteia se află în UE. Prin urmare, obiectivul ar trebui să fie nu blocarea recunoaşterii sau sprijinirea unui partid sau a altuia, ci folosirea poziţiei de nerecunoaştere pentru a stimula reforma şi compromisul între Belgrad si Priştina, amândouă fiind reciproc indispensabile intrării în UE.

d) comunice mai bine nerecunoaşterea şi motivaţiile din spatele acesteia. Cu excepţia Greciei, paşii constructivi ai majorităţii statelor care nu recunosc independenţa Kosovo s-au făcut în spatele uşilor închise, sunt prin urmare invizibili şi nu aduc acestora nici un beneficiu.

Cele cinci state şi-au făcut auzit punctul de vedere, acum trebuie să contribuie la o soluţie. Kosovo nu va dispărea şi nici timpul nu va fi întors înapoi. Nerecunoaşterea şi apropierea faţă de Serbia trebuie folosite pentru a ajuta forţele pro-europene de la Belgrad. Acum că e limpede că integrarea Serbiei în UE depinde de rezolvarea problemei Kosovo, prietenii Serbiei din UE trebuie să faciliteze dialogul şi compromisul, nu să ajute forţele naţionaliste anti-UE de la Belgrad. Singura interesată ca integrarea europeană a Serbiei să eşueze este Rusia. România, Spania, Grecia, Cipru şi Slovacia au alte interese strategice în Serbia şi Kosovo decât Rusia.

Raportul integral poate fi citit aici.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite