Președintele Siriei va face o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite

0
Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad efectuează duminică o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite (EAU), într-un moment în care mai multe ţări arabe îşi reiau contactele cu Damascul, izolat pe plan diplomatic de peste zece ani, informează AFP.

Bashar al-Assad / Foto: EPA-EFE
Bashar al-Assad / Foto: EPA-EFE

„Bashar al-Assad, preşedintele Republicii Arabe Siriene, a sosit astăzi (duminică) în Emiratele Arabe Unite, pentru o vizită oficială, însoţit de soţia sa, Asma", a anunţat agenţia de presă oficială a Emiratelor, WAM, aceasta fiind prima deplasare oficială în străinătate a Primei Doamne a Siriei, Asma al-Assad, de la declanşarea conflictului din Siria, în 2011.

Preşedintele sirian a fost primit în capitala Abu Dhabi de preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al-Nahyane. Avioane de luptă ale Emiratelor au escortat avionul prezidenţial sirian de la intrarea lui în spaţiul aerian a EAU, a precizat aceeaşi sursă.

Assad a fost izolat pe plan diplomatic de la declanşarea represiunii în 2011 împotriva unei revolte populare ce a degenerat în război civil. După seismul devastator din 6 februarie, ţările arabe şi-au intensificat contactele şi au trimis ajutor la Damasc.

Preşedintele sirian, a cărui ţară a fost exclusă din Liga Arabă la sfârşitul lui 2011, s-a deplasat pe 20 februarie în sultanatul Oman, o premieră după 12 ani de război în Siria. Mediator discret însă important pe scena diplomatică, Omanul este una dintre rarele ţări arabe şi singura ţară din Golf care a menţinut mereu relaţii diplomatice oficiale cu Damascul de la declanşarea războiului.

La sfârşitul lui 2018, EAU şi-au redeschis ambasada la Damasc, iar în martie 2022 Bahsar al-Assad a întreprins la Abu Dhabi prima sa vizită într-o ţară arabă. El a fost primit de preşedintele Mohammed bin Zayed.

Eforturile de a ajuta Siria după seism au fost conduse de Abu Dhabi, care a contribuit la ruperea izolării. Emiratele au promis de asemenea peste 100 de milioane de dolari ajutor, au trimis o echipă de salvatori şi au furnizat mii de tone de materiale de salvare.

De asemenea, ministrul afacerilor externe al EAU, Abdallah bin Zayed al-Nahyane, s-a deplasat în Siria luna trecută, el fiind primul înalt responsabil din Golf care a întreprins o astfel de deplasare după seism. Vizita din februarie a fost a doua sa vizită din acest an în Siria.

Assad a mai întreprins săptămâna aceasta o vizită la Moscova, unde a fost primit de omologul său rus Vladimir Putin, care încearcă de mai mulţi ani să apropie Damascul de ţările arabe.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite