Migranți din Bangladesh, Siria și Pakistan, găsiți la granița cu Ungaria. Erau ascunși în două autoutilitare

0
Publicat:

Un grup de 26 de cetăţeni din Bangladesh, Siria și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două autoutilitare, au fost prinși la Nădlac II.

Erau ascunși în autoutilitară FOTO Poliția de Frontieră
Erau ascunși în autoutilitară FOTO Poliția de Frontieră

„În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, aflați la volanul unor autoutilitare înmatriculate în România și Polonia. Unul din șoferi transporta paleți pentru o societate comercială din Franța, iar celălalt se deplasa fără încărcătură. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv într-un locaș special amenajat, în spatele banchetei șoferului, 26 de cetăţeni străini”, a declarat inspector de poliţie Alexandru Andrei Dincă.

Au intrat ilegal în țară 

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria și Pakistan, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Alții 30 prinși joi 

În data de 9 martie a.c., poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat alți 30 de cetăţeni din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei TIR-uri.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc, un român și un bulgar, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia, România și Bulgaria. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, metal, materiale textile și piese auto pentru societăți comerciale din Slovacia, Polonia și Belgia”, a declarat joi, inspectorul de poliție Alexandru Andrei Dincă.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, ei au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate.

Toate persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria și Nepal, majoritatea fiind solicitanți de azil în România.

Este vorba despre 26 de persoane FOTO Poliția de Frontieră
Este vorba despre 26 de persoane FOTO Poliția de Frontieră
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite