Peste 15.900 de palestineni, uciși de la începutul conflictului din Gaza

0
Publicat:

Pe măsură ce conflictul din Gaza se intensifică, ministrul palestinian al Sănătății, Mai al-Kaila, a anunțat marți că peste 15.900 de palestinieni, inclusiv 250 de lucrători din domeniul sănătății, și-au pierdut viața începând cu izbucnirea războiului, din 7 octombrie.

Clădiri distruse în Gaza FOTO EPA-EFE
Clădiri distruse în Gaza FOTO EPA-EFE

Bilanțul deceselor continuă să crească în ciuda apelurilor internaționale adresate forțelor israeliene pentru a limita victimele civile în noua fază a ofensivei militare. Aceasta a început la 1 decembrie după eșuarea unui armistițiu cu Hamas, a subliniat ministrul Sănătăţii, Mai al-Kaila, într-o conferinţă de presă în oraşul Ramallah din Cisiordania.

Potrivit unui raport emis de Ministerul palestinian al Sănătății, peste 40.900 de persoane din Gaza au fost rănite în urma atacurilor aeriene israeliene.

Al-Kaila a subliniat că unități sanitare și spitale au fost vizate, iar 30 de lucrători din domeniul sănătății au fost reținuți de forțele israeliene în timpul ofensivei, lansată ca represalii pentru atacul transfrontalier din 7 octombrie în sudul Israelului de către militanții Hamas, atac care a dus la 1.200 de victime conform estimărilor israeliene.

Serviciile de sănătate, în stare „dezastruoasă”

Serviciile de sănătate din Gaza se află într-o stare „dezastruoasă”, a remarcat Mai al-Kaila, subliniind o situație similară prezentată anterior de un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății în enclava palestiniană.

În teritoriul dens populat din sud, unde Israelul și-a concentrat campania militară, începând de vineri, când armistițiul a eșuat, funcționează doar cinci spitale la capacitate minimă, cu un total de 1.300 de paturi.

În Cisiordania ocupată de Israel, unde violența s-a intensificat de la începutul războiului din Gaza, 260 de palestinieni au fost uciși și 3.200 răniți începând cu 7 octombrie, a adăugat Al-Kaila.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite