„Nu există război în Ucraina”, afirmă un reprezentant al Rusiei la ONU
0„Vorbiţi despre război, dar nu există război în Ucraina”, declară într-un discurs adjunctul ambasadorului rus la sediul ONU, Dmitri Polianskii, care consideră că atrocităţile de la Bucea sunt o ”înscenare”.
”Noi nu purtăm un război, (ci) încercăm să punem capăt unor conflicte care durează de opt ani”, apreciază el.
Atrocităţile de la Bucea sunt o ”înscenare”, consideră Polianskii.
”Ucraina şi partenerii săi occidentali dau dovadă neîncetat de o ostilitate faţă de Rusia. Însă amintiţi-vă de Bucea. Amintiţi-vă de acest discurs montat de Ucraina şi Occident cu scopul de a acuza Rusia. Încă de la început, noi am arătat că era vorba doar despre o dezinformare, înscenată de către forţele ucrainene”, declară el.
În opinia sa, ”numeroase elemente” demonstrează că armata rusă nu ar fi putut să comită ”asemenea atrocităţi”.
”Noi am publicat un anumit număr de elemente de probă în weekend. Se văd victime ale unor săgeţi de metal, care nu sunt folosite de către forţele ruse”, declară el.
”Acest lucru demonstrează că aceste persoane nu au fost ucise de către forţe ruse”, apreciază reprezentantul Rusiei la ONU, care consideră aceste acuzaţii ”ridicole”.