Negocieri nucleare. Iranul vrea să reia discuțiile la ONU, dacă „celelalte părți sunt dispuse”
0Iran este pregătit să înceapă negocierile nucleare în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din New York, dacă „celelalte părți sunt dispuse”, a declarat ministrul de externe Abbas Araqchi luni, într-un mesaj publicat pe canalul său Telegram.

Statele Unite, sub conducerea fostului președinte Donald Trump, s-au retras în 2018 dintr-un acord nuclear semnat în 2015 între Iran și șase mari puteri, care limita programul nuclear al Teheranului, potrivit Reuters.
Negocierile indirecte între SUA și Teheran pentru a reînvia acordul au stagnat, însă Iranul face încă parte din acord, dar și-a redus angajamentele din cauza sancțiunilor impuse de SUA.
„Voi rămâne în New York câteva zile în plus față de (n. red. - președintele iranian) și voi avea mai multe întâlniri cu diverși miniștri de externe. Ne vom concentra eforturile pentru a începe o nouă rundă de discuții privind pactul nuclear”, a spus Araqchi.
Araqchi a adăugat că s-au schimbat mesaje și a fost emisă o „declarație generală de disponibilitate”, dar a avertizat că „condițiile internaționale actuale fac reluarea discuțiilor mai complicată și mai dificilă decât înainte”.
Liderii Iranului speră la o relaxare a sancțiunilor americane care au afectat semnificativ economia țării. Totuși, relațiile Iranului cu Occidentul s-au înrăutățit de când grupul militant Hamas, susținut de Iran, a atacat sudul Israelului pe 7 octombrie și pe măsură ce Teheranul și-a intensificat sprijinul pentru războiul Rusiei în Ucraina.
Administrația Biden a declarat că Statele Unite nu sunt pregătite să reia negocierile nucleare cu Iranul.