Momentul declanșării infernului în kibuțul Be’eri, „paradisul” de lângă Gaza: ultimele conversații pe WhatsApp ale familiilor
0Oamenii din Be’eri obișnuiau să spună că trăiesc într-un paradis, dar că singura problemă a kibuțului îl reprezintă apropierea de de Fâșia Gaza. Sâmbătă dimineața, militanții Hamas au luat cu asalt comunitatea, situată la numai câțiva kilometri distanță, iar în urma lor au lăsat un haos de nedescris.
Apropierea kibuțului Be’eri de Gaza a făcut din comunitatea liberală o țintă a rachetelor Hamas, lansate din enclavă – de obicei interceptate de apărarea israeliană, notează CNN. Un localnic pe nume Lotan Pinyan a povestit cum glumea cu prietenii lui, spunând că altfel locul ar fi fost, cu adevărat, perfect.
„Era o glumă, ceva ce spuneam pentru că Be’eri este atât de frumos. Este locul în care vrei să crească copiii tăi. Apusul este frumos, câmpurile sunt verzi, are tot ce îți dorești de la un loc de vacanță”, a declarat Lotan Pinyan, pentru CNN, miercuri.
Sâmbătă dimineață devreme, după asaltul Hamas, peste 120 dintre locuitorii comunității au fost uciși, inclusiv copii, iar alte persoane au fost răpite. Teroriștii au incendiat casele oamenilor, apoi i-au omorât, când au încercat să scape. Au jefuit, au furat și au distrus ceea ce au putut.
Alarma sirenelor, sunetul terorii și ultimele cuvinte
Comunitatea de aproximativ 1.100 de persoane a fost trezită la 6:30 dimineața, când s-a declanșat alarma care indică un atac iminent cu rachetă.
„Dar nu a fost normal. Suntem obișnuiți cu bombardamentul, știm cum sună: ‘tat - tat - tat.’ Dar asta a fost diferit. Nu s-a oprit. Tat - tat - tat - tat - tat - tat - tat”, a declarat Michal Pinyan, soția lui Lotan, pentru CNN.
„Și apoi aproximativ 45 de minute mai târziu, am început să primim mesaje că există teroriști în kibuț”, a adăugat Lotan.
Grupul WhatsApp al familiei a fost inundat de mesaje anxioase între părinții lui Michal, Amir și Mati Weiss și cei trei frați ai ei.
9:25 Mati: împușcături în balcon
9:26 a.m. Ran: tot aici sunt împușcături în afara ferestrei adăpostului
9:30 a.m. Mati: Aud voci în arabă în afara casei
9:31 a.m. Dalit: auziți și forțele de securitate?
9:43 a.m. Amir: tata este rănit, sunt în casă
9:43 a.m. Ran: ce vrei să spui?
9:44 a.m. Dalit: au intrat înăuntru?
9:44 Lotan: ce? vorbeste cu noi
9:47 a.m. Ran: Limor a vorbit cu Racheli, trimițându-ți ceva
9:49 a.m. Michal: mama scrie tot timpul
9:52 Eddie: Când????
9:57 a.m. Limor: Când, ce se întâmplă cu tine?
10:01 a.m. Michal: mamă
10:01 a.m. Michal: Răspunde
10:03 Mati: salvați-ne
10:04 Mati: Salvați-ne
10:00 a.m. Michal: ești la adăpost?
10:04 Mati: tata a fost împușcat și ei aruncă grenade
10:04
a.m. Mati: Au aruncat în aer camera de panică
10:04 a.m. Michal: în casă?
10:04 Mati: da
Acel mesaj a fost ultimul venit de la Mati, mama lui Michal. După aceea, tăcere.
„Știam că probabil că erau morți. Dar mai exista o mică speranță că poate nu erau, că fuseseră răpiți”, a spus Lotan.
Dincolo de kibuț, Tom Hand primea aceleași mesaje terifiante despre teroriști care pătrundeau în casele vecinilor săi. Se gândea doar la fiica lui, Emily, în vârstă de opt ani, una dintre cele mai înalte din clasa ei, cu părul blond miere și pielea palidă, o dansatoare și cântăreață talentată, o fată plină de viață.
Hand a venit la Be’eri în urmă cu 30 de ani ca voluntar, plănuind să rămână câteva luni. Nu a mai plecat niciodată. După ce soția lui, mama lui Emily, a murit de cancer în urmă cu câțiva ani, el și Emily au locuit aici pe cont propriu.
Comunitatea este una foarte unită. Rezidenții au spus, pentru CNN, că mănâncă împreună și împart totul, inclusiv salariile lor, care intră într-o vistierie comună și sunt redistribuite în mod egal între toate familiile.
Din punct de vedere politic, kibuțul se înclină spre stânga. Mulți îi văd pe cei din Gaza ca pe vecinii lor, potrivit lui Michal.
„Erau oameni din Gaza care lucrau aici și făceau parte din comunitate, își aduceau copiii la grădinița din kibuț. Când nu au mai putut veni să lucreze acolo, am început să strângem bani de la comunitate și acum există un fond care îi ține în viață”, a spus ea, adăugând că este hotărâtă să trimită în continuare banii familiei.
Vineri seara, Emily s-a dus acasă la o prietenă, la o petrecere în pijamă. Inițial, când sirenele au început să sune, bărbatul nu a fost deosebit de îngrijorat, întrucât alarmele nu sunt neobișnuite în kibuț.
„Până când am auzit împușcăturile. Și era deja prea târziu. Dacă aș fi știut... aș fi putut, poate, să fug, să o iau, să-i iau prietena, să îi iau mama, să-i aduc înapoi la mine. Dar când mi-am dat seama ce se întâmplă, era deja prea târziu”, a spus el.
Nu a reușit să ia legătura cu cealaltă familie și nu a putut să iasă, deoarece kibuțul era deja invadat de roiuri de militanți puternic înarmați.
„Trebuia să mă gândesc la Emily. Ea și-a pierdut deja mama, nu puteam risca să-și piardă și tatăl”, a spus el.
20 de ore până la salvare
Între timp, familia Pinyan se afla în camera lor de siguranță, dar s-au confruntat cu o problemă. Ușa sa nu se putea încuia din interior. Toate casele israeliene, construite după 1993, au un astfel de adăpost, însă camerele sunt proiectate să reziste la o explozie, nu la o incursiune armată.
„Știam că trebuie să ținem ușa închisă, așa că am luat orice am găsit și am înfășurat de mâner... l-am legat de fereastră și apoi am pus un scaun înăuntru și l-am ținut strâns cu o bâtă de baseball”, a povestit Lotan.
Au petrecut următoarele ore stând lângă uşă, strângând bâta de ea, aşteptând ca militarii să vină să-i salveze. Kibuțul are propria echipă de urgență de voluntari, aproximativ 15 oameni care ar trebui să protejeze comunitatea de pericol, până la venirea armatei.
Cu o bază armată la doar câteva minute distanță, toată lumea credea că Forțele de Apărare Israelului vor veni în orice moment. Dar asta nu s-a întâmplat. „Am așteptat aproximativ 20 de ore, fără mâncare, fără apă, fără toaletă”, a spus Lotan.
„Și copiii,nu au cerut niciodată nimic”, a adăugat Michal.
Armata israeliană a declarat pentru CNN că au fost necesare zile de luptă intensă pentru a obține controlul asupra kibuțului. Pentru a-i salva pe membrii familiei Pinyan, 15 soldați au luat cu asalt casa, au format un cerc strâns în jurul familiei și i-au condus într-un loc sigur – în timp ce bătăliile continuau.
Când au plecat Lotan le-a acoperit ochii copiilor, ca să nu vadă cadavrele. „I-am văzut, pe toți, soldați, membri din comunitate și teroriști. Peste tot unde mergeam erau cadavre”, a spus Lotan.
Așteptarea de lângă Marea Moartă
Mulți dintre cei salvați, în cele din urmă din Be’eri, de către armată au fost evacuați într-un hotel de pe malul Mării Moarte. Printre ei s-a numărat și Tom Hand, care și-a petrecut următoarele zile așteptând să audă ceva despre Emily. Apoi, a venit vestea. Dintre toate posibilitățile, moartea părea totuși cea mai puțin dureroasă.
„Era moartă. Știam că nu era singură, nu era în Gaza, nu era într-o cameră întunecată plină de cine știe câți oameni, împinși în jur... îngroziți în fiecare minut al fiecărei zile. Deci moartea a fost o binecuvântare”, a spus el pentru CNN, cu vocea ruptă și lacrimile curgându-i pe fața obosită.
Michal a spus, de asemenea, că știe că părinții ei au murit, deoarece trupurile lor au fost identificate de oameni care îi cunoșteau personal. Cu toate acestea, i s-a cerut să furnizeze o probă de ADN pentru identificarea oficială, ceea ce poate dura ceva timp.
Deși durerea este una insuportabilă, membrii comunității își oferă toată susținerea. La fiecare câteva minute, oamenii se îmbrățișează, discută și împărtășesc amintiri, în memoria celor răpuși.
Se încarcă comentariile...
