Moarte oribilă pentru un cambodgian: a fost devorat de zeci de crocodili

0
Publicat:

Bărbatul în vârstă de 72 de ani a căzut în incinta acestora dintr-o crescătorie, a anunţat poliţia locală.

Foto: The Telegraph
Foto: The Telegraph

Bărbatul încerca să scoată un crocodil din cuşca sa, când reptila l-a tras înăuntru după ce l-a apucat de băţul pe care victima îl avea asupra sa, informează Agerpres.

Crocodilii l-au atacat apoi şi i-au sfâşiat corpul."În timp ce încerca să scoată un crocodil dintr-o cuşcă dedicată depunerii ouălor, crocodilul i-a atacat băţul, făcându-l pe bărbat să cadă în incintă", a declarat Mey Savry, şeful poliţiei din Siem Reap (nord-vest).

"Alţi crocodili s-au năpustit apoi asupra lui până când a murit", a explicat el, adăugând că resturi ale corpului bărbatului au fost găsite acoperite de muşcături.

În 2019, o fetiţă de doi ani a fost devorată de mai mulţi crocodili de la o crescătorie de reptile, tot în Siem Reap, a adăugat Mey Savry.

Mai multe crescătorii de reptile s-au deschis în apropierea acestui oraş turistic din nord-vestul Cambodgiei, considerat poarta de acces către complexul de temple Angkor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite