Video Miracol pe Mississippi: toți pasagerii de pe nava de croazieră răsturnată au fost salvați
Zeci de oameni au fost spitalizați, dar un bilanț tragic a fost evitat ca prin minune, după ce un portcontainer a intrat în plin într-o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, în apropiere de New Orleans, provocând răsturnarea vasului. În urma accidentului, 32 de persoane au fost transportate la spital, a anunțat primarul orașului.
Portcontainerul „Atlantic Asphalt”, specializat în transportul de asfalt și bitum, a pierdut controlul din cauza unei presupuse defecțiuni la sistemul de direcție și s-a izbit violent de nava de croazieră fluvială „American Heritage”.
În momentul impactului, la bordul navei de croazieră se aflau aproximativ 130 de persoane – în majoritate pasageri vârstnici care se pregăteau de debarcare. În urma coliziunii puternice, vasul a început să se încline rapid, răsturnându-se în cele din urmă pe o parte și scufundându-se parțial, ceea ce a determinat mai mulți oameni să cadă în apele fluviului.
„În acest moment, conform informaţiilor pe care le deţinem, nu există nicio persoană dată dispărută, ceea ce este, cu adevărat, un miracol pe Mississippi”, a declarat Moreno.
Niciunul dintre cei 32 de pasageri aflaţi sub îngrijire medicală în spital nu a suferit răni care să le pună viaţa în pericol, a precizat ea.

Primele indicii arată că accidentul ar fi putut fi provocat de o problemă tehnică la portcontainerul Atlantic Asphalt. Căpitanul a declarat că nava ar fi suferit o defecțiune la sistemul de direcție, însă cauza exactă nu a fost stabilită.
Pasagerii au încercat să evacueze nava de croazieră imediat după coliziune, dar vasul a început rapid să se încline, răsturnându-se ulterior pe o parte, şi mai multe persoane au căzut în apă.
Peste 130 de pasageri se aflau la bord în acel moment, a relatat CNN, citând autorităţile portuare. Mulţi dintre pasageri erau persoane în vârstă, ceea ce a stârnit temeri că unii ar putea rămâne blocaţi în interiorul navei. Guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, a lăudat echipele de intervenţie, afirmând că acestea „au salvat nenumărate vieţi astăzi".
Intervenția promptă a echipajelor de urgență, sprijinite inclusiv de polițiști portuari care au sărit direct în apă pentru a acorda primul ajutor, a făcut ca tragedia să fie evitată.
„Este, fără îndoială, un miracol”, a scris el pe platforma X. Şi preşedintele Donald Trump a lăudat eforturile de salvare pe platforma sa, Truth Social. „Forţele de ordine şi echipele de intervenţie au fost fantastice! Este incredibil că nimeni nu şi-a pierdut viaţa în această coliziune majoră”, a scris el.




















































