Ministrul Muncii din Israel susţine sancţionarea celor care refuză vaccinarea anti-COVID

0
0
Ministrul Muncii din Israel a spus că persoanele nevaccinate „îi pun în pericol pe alţii”  FOTO EPA-EFE
Ministrul Muncii din Israel a spus că persoanele nevaccinate „îi pun în pericol pe alţii”  FOTO EPA-EFE

Ministrul Muncii din Israel, Meir Cohen, a declarat că va sprijini impunerea sancţiunilor pentru cei care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, similar cu măsurile luate în Austria şi Germania.

 „Sustin cu fermitate impunerea de sancţiuni împotriva celor nevaccinaţi”, a declarat ministrul Muncii, Afacerilor Sociale şi Serviciilor Sociale, Meir Cohen, potrivit Jerusalem Post.

 „Va veni momentul în care va trebui să ridicăm nivelul sancţiunilor. Dacă ajungem într-o situaţie în care trebuie să luăm o astfel de decizie, voi sprijini [sancţiunile]”JPost

Până acum, aproximativ 600.000 de israelieni eligibili încă nu au primit prima doză de vaccin anti-COVID şi aproximativ un milion de persoane care nu au făcut încă doza de rapel. 

Majoritatea pacienţilor în stare gravă din spitalele din Israel sunt nevaccinaţi. 

Aproximativ 50% din cazurile noi zilnice sunt la copii, iar restul sunt în majoritate la persoane care fie nu au fost vaccinate, fie nu au încheiat schema de vaccinare.

La începutul acestei luni, Austria a decis că persoanele care au refuzat să se vaccineze nu vor avea voie să-şi părăsească casele decât pentru a merge la muncă, pentru a cumpăra alimente sau în caz de urgenţă. 

În Germania, doar persoanele care sunt complet vaccinate sau care s-au recuperat recent de COVID-19 au voie să intre în restaurante, cinematografe şi săli de sport.

Ministrul israelian a spus că va sprijini inclusiv posibile carantinări parţiale sau amenzi, spunând că persoanele nevaccinate „îi pun în pericol pe alţii”. 

El a spus că guvernul trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a încuraja vaccinarea, inclusiv mergând din casă în casă şi la locurile de muncă, pentru a convinge oamenii să se vaccineze. 

„În cele din urmă, suntem un stat democratic”, a recunoscut Cohen. 

„Vom discuta într-o şedinţă a cabinetului şi ne vom gândi care este cel mai potrivit lucru care îi va determina pe oameni să se vaccineze. Amenzile ar trebui aplicate celor care intră în contact cu oamenii şi îi pun în pericol. Dacă este necesar ca unii oameni să stea acasă, unii dintre ei vor sta acasă”, a mai spus ministrul israelian.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite