Marina turcă lansează cel mai mare exerciţiu militar, la mările Mediterană, Egee şi Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Armata turcă a lansat luni ceea ce prezintă drept ”cel mai mare exerciţiu” al Marinei sale, care se desfăşoară pe trei mări la care are ieşire ţara, într-un context de tensiuni pe tema exploarării gazelor naturale în largul insulei împărţite Cipru, relatează AFP.

O sursă de la Ministerul turc al Apărării a declarat pentru AFP că aceste exerciţii, a căror organizare a fost anunţată săptămâna trecută, a început luni.

Potrivit Statului Major turc, 131 de nave militare, 57 de avioane şi 33 de elicoptere participă la manevre, care se încheie la 25 mai, pe mările Mediterana, Egee şi Neagră.

Aceste exerciţii au loc în contextul în care cresc tensiunile între Turcia şi aliaţii săi american şi europeni pe tema exploatării gazelor naturale în largul Ciprului.

Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite s-au declarat ”îngrijorate” de intenţia Ankarăi de a lansa activităţi de forare în ”zona economică exclusivă a Ciprului”.

Însă Ankara a respins aceste avertismente, apreciind că nu este obligată de acorduri de delimitare maritimă între Guvernul recunoscut la nivel internaţional al Ciprului şi alte ţări riverane la Marea Mediterană.

Autorităţile turce şi-au anunţat la începutul lui mai intenţia de a efectua operaţiuni de forare de gaze naturale până în septembrie, într-o zonă a Mării Mediterane care, potrivit presei cipriote, conduce în zona economică exclusivă a Ciprului.

Republica Cipru, stat membru UE, îşi exercită autoritatea doar asupra a două treimi în sudul insulei, al cărei nord este guvernat de către Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), autoproclamată şi nerecunoscută de către comunitatea internaţională.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite