Irene Caselli, jurnalistă: „Mi-ar fi greu să scriu despre politica lui Ceaușescu legată de avorturi“
0Unul dintre cele mai sensibile subiecte legate de traume, chiar și pentru un jurnalist cu experiență, are în prim-plan copiii și gravidele, fie că vorbim despre teme din trecut, precum perioada comunistă, fie că sunt actuale, precum războiul din Ucraina.
Cu o experiență de peste 20 de ani ca jurnalist, Irene Caselli a colaborat cu BBC, „The Washington Post“, „The Guardian“ și cu „The New York Times“, iar timp de un deceniu a fost corespondent în America Latină.
Irene Caselli este și autoarea unui newsletter săptămânal, numit „The First 1.000 Days“ („Primele 1.000 de zile“), legat de copilăria timpurie.
De-a lungul carierei, Irene a primit mai multe burse de la instituții importante din Europa și din Statele Unite ale Americii, predă cursuri de jurnalism și vorbește nu mai puțin de șase limbi. În prezent, ea este și expert în cadrul Dart Center for Journalism & Trauma, proiect al Școlii de Jurnalism de la Universitatea Columbia (SUA).
În luna mai 2023, Irene Caselli a venit la București, la seminarul „Cum relatăm cu empatie și acuratețe despre teme sensibile?“, organizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent.
În interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“, Irene a vorbit, printre altele, despre cum influențează social media calitatea jurnalismului când e vorba de relatat subiecte sensibile, despre cum trebuie păstrată balanța între empatie și etică pentru jurnalism și despre cât de dificil e de păstrat jurnalismul autentic într-o perioadă cu supradoze de fake news.
WEEKEND ADEVĂRUL: Cât de mult influențează social media calitatea jurnalismului atunci când se scrie despre traumele copiilor și subiecte sensibile?
Irene Caselli: Aș spune că sunt și părți pozitive în ceea ce privește social media. Mai precis, în sensul că grație social media, noi, jurnaliștii, putem avea acces la diferite subiecte la care acum câteva decenii nu am fi avut acces atât de ușor. De exemplu, o mamă care cere ajutor pe social media. Într-un fel, social media poate ajuta privind expunerea anumitor subiecte. Însă e și o parte delicată, în sensul că pot avea acces și jurnaliști fără o pregătire privind modul de abordare al subiectelor legate de traume și care, spre exemplu, riscă să nu abordeze cum trebuie un părinte. Astfel poate să apară un risc de a traumatiza din nou acei oameni.
- Care ar trebui să fie procentul de empatie și etică pentru un jurnalist pentru a face un articol profesionist pe teme legate de diverse traume?
Cred că toți jurnaliștii ar trebui să fie cât mai etici și mai empatici posibil. Legat de etică se pot naște discuții întregi. Un jurnalist care are empatie poate scrie profesionist despre subiecte sensibile. Asta nu înseamnă să fii atât de atașat și implicat într-un subiect încât să pierzi direcția legat de ceea ce scrii. Un jurnalist nu trebuie să se transforme în cel mai bun prieten al interlocutorului său doar pentru că simte multă empatie față de acea persoană. Un jurnalist ar trebui să se întrebe: „Cum mi-ar plăcea să fiu intervievat legat de cel mai dificil lucru care mi s-a întâmplat?“. Empatia este esențială.
Poveștile despre gravide, cele mai delicate subiecte
- De-a lungul carierei, ați avut vreun subiect pe care v-a fost greu să îl finalizați?
O parte dintre subiectele pe care le abordăm ca jurnaliști sunt legate de traume și este esențial să le înțelegem. Am văzut destui jurnaliști care nu iau traumele în serios, de cele mai multe ori spunând: „Sunt foarte obosit, nu pot să fac asta...“, fără să realizeze că de ani de zile scriu despre subiecte foarte traumatice și sunt cumva afectați de aceste povești. Când am aflat de masacrul de la Bucea, din Ucraina, am văzut și pozele realizate acolo, la care îți era foarte greu să te uiți. Unele subiecte ne afectează mai mult decât altele. De exemplu, pentru mine este greu să abordez subiecte legate de abuzuri sexuale. Asta nu înseamnă că dacă voi sta de vorbă cu supraviețuitoarea unui abuz nu voi reuși să fac acel interviu. Îmi aduc aminte că după ce am născut al doilea copil mi-a fost greu să fac interviuri cu femei gravide, cu refugiate care aveau bebeluși.
- Ce subiect legat de traume despre care ați scris a avut cel mai mare impact psihologic asupra dumneavoastră?
În 2019, când primul meu copil avea trei luni, a trebuit să merg să scriu reportaje pe insula italiană Lampedusa, unde veneau mulți migranți. Ne-am mutat cu toată familia pe insulă timp de o lună, soțul meu fiind tot jurnalist. Iar copilul nostru era cu noi la fiecare reportaj. Accesul la migranți era dificil. La un moment dat, am stat de vorbă cu o doamnă din grupul migranților care era gravidă. Încet-încet, am intrat în vorbă, în franceză. Și, pe măsură ce vorbeam, i-am spus că sunt jurnalistă și am întrebat-o dacă ar fi OK dacă aș scrie despre povestea ei. A fost de acord. Însă nu puteam să nu mă gândesc că femeia respectivă era gravidă, era foarte delicat. O parte dintre rudele ei muriseră de Ebola. Ajunsese pe insula Lampedusa fără un ban. Am publicat povestea ei. Însă nu știu ce s-a mai întâmplat cu Mariam, femeia despre care am scris.
- Dacă ar trebui să scrieți un articol despre România, ce temă ați alege?
Am scris frecvent despre copii. Iar dacă ar trebui să scriu ceva legat de România, nu pot să nu mă gândesc la orfelinatele din timpul comunismului și la politica lui Ceaușescu legată de avorturi, care a avut repercusiuni dure. Mi-ar fi foarte greu însă să scriu un asemenea articol. Deciziile din timpul comunismului legat de drepturile reproductive au creat multe probleme pentru copii. Au fost destui copii români care au fost adoptați peste hotare. Și eu am un prieten care a fost adoptat din România la începutul anilor 1990 și a crescut în Italia. Mi-aș dori să fac o cercetare cu specialiști români despre ce s-a întâmplat în România înainte de 1990 în ceea ce privește politica avorturilor și consecințele dramatice ale acestei politici.
„Comunicarea cu cititorii este esențială“
- Stresul și programul lung duc la burnout (epuizare) pentru jurnaliști și nu doar pentru ei. Care ar fi cei mai importanți pași ce trebuie făcuți pentru a ne reseta după o astfel de perioadă de epuizare?
Burnout-ul este ceva destul de frecvent în jurnalism, deoarece nu ne detașăm de job atunci când plecăm de la birou. În general, nu avem o cultură legată de măsuri în cazul burnoutului. Conștientizarea lui este primul pas pentru a ne reseta, să realizăm că trebuie să luăm o pauză. Trebuie să încercăm pe cât posibil să evităm să ajungem în acel punct. Mulți jurnaliști lucrează multe ore în șir fără să se detașeze de ceea ce fac. Avem cumva nevoie de o cultură în care jurnaliștilor să li se ofere ajutor psihologic dacă au nevoie. Sau putem crea comunități în care jurnaliștii să se simtă în siguranță și să discute despre problemele cu care se confruntă. Pentru a evita să ajungem la burnout, trebuie să încercăm și să utilizăm mai puțin social media și cât mai puține device-uri.
- Cât de greu credeți că este de păstrat jurnalismul autentic într-o perioadă cu atât de multe știri false?
Trăim într-un sistem imperfect, iar fenomenul fake news face parte din sistem. Din păcate, acum este mai ușor să manipulezi, deoarece unele platforme nu au suficiente reguli clare pentru a contracara manipulările. Autenticitatea depinde și de cât de mult ne gândim noi, jurnaliștii, la munca noastră și la sistem. Ca jurnaliști, trebuie să înțelegem și ce fel de articole și subiecte generează încredere în rândul cititorilor și ce subiecte ajută. Comunicarea cu cititorii este esențială, iar acest lucru se vede foarte bine în presa locală. Acest model de comunicare cu cititorii a jurnaliștilor din presa locală trebuie extins peste tot. Și tot legat de presa autentică: un jurnalist trebuie să se gândească și cum se va simți persoana despre care va scrie.
Se încarcă comentariile...
