India: Un musulman a fost omorât în bătaie pentru că făcea „contrabandă” cu vite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat musulman din India a murit la spital după ce o mulţime furioasă a atacat camionul său, încărcat cu vite.

Locuitorii unui sat din nordul Indiei l-au bătut pe musulman până la moarte, iar alţi patru oameni care se aflau în camion au fost răniţi în incident, relatează The Guardian.

Cei patru răniţi au fost arestaţi pentru cruzime împotriva animalelor. Poliţia îi acuză că au transportat ilegal vitele, care ar fi urmat să fie sacrificate pentru carne. Mai mult, vitele ar fi fost rănite în timpul transportului.

Incidentul s-a petrecut într-un sat situat la 260 de kilometri nord de Delhi, iar poliţia îi caută acum pe atacatori, care au părăsit localitatea.

Mulţimea a luat cu asalt camionul, încărcat cu cinci vaci şi zece tauri. Cei cinci ocupanţi ai vehiculului au reuşit să fugă, într-un final, şi să se ascundă într-o pădure, până când au fost găsiţi de oamenii legii şi duşi la spitalul unde unul dintre ei a murit.

Hinduşii fundamentalişti din India cer interzicerea la nivel naţional a sacrificării vitelor, şi de multe ori au recurs la acţiuni violente. Un musulman a fost linşat luna trecută în statul Uttar Pradesh din nordul Indiei din cauza unui zvon, dovedit fals, că familia sa a mâncat vită la cină.

Hinduşii venerează vacile, pe care le cosideră animale sacre, iar unele state au interzis deja sacrificarea lor. 83% dintre cei 1,3 miliarde de locuitori ai Indiei sunt hinduşi, urmaţi de o minoritate musulmană de 13%.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite