Imagini inedite din Brazilia: un trib izolat din Amazon ia primul contact cu lumea exterioară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt oameni a căror existenţă în jungla amazoniană este, adesea, negată, în special de traficanţii de droguri, de petrolişti sau de cei care practică exploatarea forestieră ilegală şi care fac bani grei de pe urma pământului locuit de sute, dacă nu de mii de ani de indigeni.

Dar, în această săptămână, o lume întreagă a putut urmări primul contact al membrilor unui astfel de trib izolat cu oamenii civilizaţi. Întâlnirea a avut loc în apropiere de râul Envira de la graniţa dintre Peru şi Brazilia. Cel mai probabil, cei şapte indieni au fost forţaţi să fugă de pe partea peruviană a frontierei în urma unei confruntări violente cu străinii înarmaţi, care le-au incendiat casele şi le-au împuşcat rudele vârstnice. 

Deşi trăiesc izolaţi, ei au ieşit din pădurile tropicale din Peru pentru a căuta ajutor, după ce au căzut victimele unui atac violent al traficanţilor de droguri şi al defrişărilor ilegale, rămânând, astfel, fără locuinţe.

Înarmaţi cu suliţe şi arcuri uriaşe şi aproape dezbrăcaţi, băştinaşii vorbeau într-o limbă care face parte din grupul lingvistic panoan, înţeleasă de un membru al tribului local Jaminawa, care a menţionat că au folosit cuvinte care înseamnă „bun“ şi că s-au plâns de foame. Doi dintre membrii tribului au traversat râul şi au acceptat câteva banane oferite de delegaţia trimisă de Departamentul pentru Afaceri indigene din Brazilia (Funai). 

Acest departament a fost înfiinţat încă din 1987, pentru a îmbunătăţi contactul cu grupurile izolate de indieni din Brazilia, după ce o serie de întâlniri dezastruoase între anii '60 şi '70 au dus la introducerea în acest mediu a unor infecţii precum rujeola sau difteria, în faţa cărora nativii din Amazon nu aveau imunitate.

De altfel, inclusiv grupul care şi-a făcut apariţia pe malurile râului Envira a arătat semne ale unei infecţii respiratorii acute, întrucât unii aveau o tuse persistentă, potrivit The Independent. Prin urmare, cei 7 indieni au fost trataţi pentru gripă de un doctor care călătorea cu echipa Funai, iar după câteva zile ei au dispărut în tufişurile de pe partea cealaltă a râului.

Funai estimează că există cel puţin 77 de grupuri izolate de populaţii indigene în această parte a Amazonului. Se crede că mulţi dintre ei ar putea fi descendenţi ai indienilor care în trecut au fost sclavi sau ucişi de proprietarii plantaţiilor de cauciuc, care considerau că această parte a Amazonului le aparţine. 

„Este foarte clar, în multe cazuri, că aceşti oameni nu doresc niciun fel de contact. E posibil să fie marcaţi de vremurile în care strămoşii lor au fost înrobiţi de baronii cauciucului, iar acum evită orice contact cu străinii", crede Fiona Watson, director de cercetare al Survival International.

Politica zilelor noastre este ca niciodată să nu fie forţat contactul cu un trib izolat, dacă nu devine absolut necesar, dar chiar şi aşa, trebuie să li se ofere timpul şi spaţiul necesar pentru a lua propriile decizii.

image

FOTO AFP

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite