Dumnezeu, în boxa acuzaţilor

Absenţa unei explicaţii ştiinţifice nu ar trebui să ne facă să susţinem teoria intervenţiei divine.

Până la sfârşitul anului, Australia ar trebui să aibă primul său sfânt. Şi pun pariu că acest lucru se va întâmpla pe 8 august, a 101-a aniversare a morţii lui Mary MacKillop. Faptul că MacKillop e acum în curs de sanctificare este rezultatul a două miracole puse pe seama intervenţiei ei divine. Cel de-al treilea nu a fost încă identificat. Presa şi publicul australian, de obicei sceptice şi nereligioase, au acceptat, fără critici şi după o reflecţie sumară, că există miracole.

Mai mult, există o acceptare generală a faptului că miracolele se întâmplă acelor oameni diagnosticaţi cu boli incurabile şi că ele sunt rezultatul acţiunii directe a lui Dumnezeu, la intervenţia persoanelor decedate care, ca rezultat al bunătăţii în viaţa pe Pământ, au, se pare, multă influenţă.

Nu pun în discuţie faptul că se petrec evenimente ce nu pot fi explicate ştiinţific. Şi, în cazul celor două vindecări oferite ca dovadă a statutului de sfântă al lui MacKillop, dovezile medicale sunt în favoarea producerii unor fenomene extraordinare, inexplicabile prin prisma cunoştinţelor medicale actuale. Chiar şi aşa, există motive pentru care absenţa unei explicaţii ştiinţifice nu trebuie să ne facă să susţinem explicaţia intervenţiei divine.

În primul rând, e o procedură teologică riscantă să-l aduci pe Dumnezeu ca explicaţie atunci când ştiinţa dă greş. Aceasta pentru că, dacă apare mâine o explicaţie ştiinţifică, se va dovedi că nu s-a produs niciun miracol. Sfera activităţii lui Dumnezeu s-a diminuat semnificativ în ultimii 300 de ani, drept consecinţă a acestei teorii. Cel de-al doilea motiv e legat de faptul că Dumnezeu nu intervine mai des. Dacă poate vindeca un bolnav o dată, de ce nu e mai activ şi în alte cazuri de boli incurabile? Şi, dacă poate interveni pentru a trata bolile, de ce nu intervine şi pentru a opri cutremurele şi dezastrele naturale? În al treilea rând, miracolele sunt la baza pretenţiilor catolicismului de a deţine adevărul religios şi sunt parte a evanghelismului catolic.

Protestantismul a negat doctrina că sfinţii intervin pe lângă Dumnezeu în numele nostru, afirmând că era miracolelor s-a sfârşit o dată cu Noul Testament. Ei au pretins că toţi creştinii sunt sfinţi, lucru care a părut mereu exagerat, pentru că majoritatea creştinilor şi a protestanţilor nu se remarcă deloc prin bunătate şi sfinţenie. Scriu toate acestea nu pentru a nega în mod special accederea lui MacKillop la canonizare, ci pentru a atrage atenţia că ar trebui să fim circumspecţi cu proclamarea miracolelor.