Cum eşuează statele? Locul României în Indexul statelor eşuate

Ce legătură putem avea noi, europenii, fie şi estici, cu Indexul FP al statelor eşuate? Aparent, eşecurile de stat sunt în altă parte decât în Europa, fie şi cea din Est. Dar să ne uităm nu la scorurile extreme, ci la cauzele prăbuşirii statelor – la semne sau metode.

Detalii ilustrate: Sumarul şi Coperta ediţiei nr. 17 (iulie/ august 2010). La chioşcuri, din 12 iulie.

Aleatoriu, indexul publicat în noua ediţie a FP România arată că unul din cinci zimbabweni a fugit din ţară în ultimul deceniu - mulţi dintre ei erau profesori, medici, ingineri, avocaţi şi jurnalişti. Că guvernul Nigerului nu are capacitatea de a furniza servicii precum educaţia şi sănătatea; analfabetismul extins şi rata mare a mortalităţii infantile sunt rezultatele devastatoare. Că elitele restrânse din Congo şi Sudan au profitat enorm de pe urma bogăţiilor naturale; majoritatea covârşitoare a populaţiei din ambele ţări rămâne însă într-o sărăcie fără speranţă. Că dictatorii din Coreea de Nord şi din Zimbabwe şi-au organizat economiile astfel încât profitul să fie canalizat în mâinile regimului - chiar în condiţiile în care pieţele lor naţionale sunt în stare de colaps absolut. Că mărunta corupţie de fiecare zi - bacşişul dat grănicerilor sau banii daţi şoferului de ambulanţă - permite, în mod ironic, ca viaţa  de zi cu zi să meargă mai departe în ţările unde salariile sunt mici şi neregulate; dar, în timp, afectează fibra morală a societăţii, subminând guvernarea. Că, dincolo de catastrofa de mediu provocată de industria despăduririlor, contrabanda cu cherestea necesită o reţea de mită, corupţie şi trafic de influenţă care goleşte un stat pe dinăuntru.

Sună cunoscut? FP găseşte că aceste situaţii condamnă mai grupuri de populaţii, cunoscute şi ca state, să trăiască pe maidanul lumii. Desigur, statele vestice, astăzi bine dezvoltate, se află la capătul bun al Indexului. Şi totuşi. FP Europa din Est semnalează că cele mai puternice economii (occidentale) sunt purtătoarele celor mai împovărătoare datorii, iar modelul economic al creşterii pe datorie pare să fi ajuns la capăt de drum – iar de aici încolo povestea e despre ţări precum Marea Britanie, Germania sau Franţa, la care colegele îndatorate, precum Grecia (sau Spania ori Portugalia, poate şi Italia), caută ajutor. Ca şi inechitatea economică internă, declinul general al unei economii naţionale este o cauză de eşec de stat. În Index ca şi în realitate, în Sud sau Est ca şi în Vest.

Intrată mai târziu în clubul UE - invidiat pentru stabilitate, prosperitate etc. -, tot mai târziu şi-a descoperit România şi propriul declin economic: descreşterea PIB-ului din 2009, apoi reducerile salariale din 2010 şi ce va mai urma. Ce-ar mai putea urma? Când am publicat Indexul din 2009, semnalam că România stă prost la capitolul “delegitimarea statului”, cu cel mai prost scor al unui Stat Membru – la această categorie indexul ia în calcul corupţia endemică în beneficiul elitelor conducătoare şi, normal, rezistenţa acestora la transparenţă; plus, consecutiv, scăderea încrederii publice în instituţii, mai ales în aleşi, deci reducerea participării electorale. Statul român îşi menţine şi anul acesta locul deloc onorabil în clasamentul eşecurilor.

În deschiderea dosarului FP România despre restartul de care are nevoie statul român, domnul Petre Roman arată ce stă în spatele declinului economic autohton, abia parţial cauzat de criza economică globală: “În statul român de astăzi legea instituie excepţia, care devine regula. Adică statul e aflat la dispoziţia jefuitorilor banului public, iar nu protectorul banului public… Percepţia celor mai mulţi dintre români basculează între un stat care i-a trădat, un stat care nu funcţionează şi, în capătul celălalt, un stat care e o iluzie... Avem o iluzie care ne conduce într-o mare mizerie, şi mizeria poate să ne conducă la un fel de cvasi-dictatură.” Undeva în Indexul statelor eşuate există însă şi o speranţă: Marea Britanie, de exemplu, a transformat serviciul funcţionarilor publici dintr-unul corupt, cel din secolul al 19-lea, într-unul eficient, prin înlocuirea promovării prin numire cu examinările competitive.

Toate acestea ocupă doar o jumătate din noua ediţie. Din cealaltă jumătate veţi afla că spargerea bulelor de săpun financiare este omenească sau că stânga şi dreapta îşi schimbă locurile în multe parlamente şi că astronauţii vestici vor mai face o vreme autostopul la veterana capsulă spaţială rusească. Sau că Regan n-a fost atât de războinic pe cât îl prezintă istoria rescrisă continuu a Războiului Rece.

Partea românească a ediţiei mai contribuie cu: proiectele ştiinţifice ale Kremlinului, destinaţiile neaşteptaţilor emigranţi din Germania sau Portugalia, punctele de cotitură din prezentul Marii Britanii şi al Turciei. Şi cu două mari interviuri. Shawn Brimley, unul dintre strategii cu influenţă la Pentagon, explică pentru ce se pregăteşte US Army: încălzirea globală sau ascensiunea puterii chineze deschid armatei americane noi fronturi – la Polul Nord şi în continuumul Pacific-Indian. Dragoş Stoica, expert internaţional în chestiunile islamului modern, arată că pentru musulmanii europeni Facebook e şi moschee, iar Twitter poate suna ca fatwa. Nu în ultimul rând, Gabriela Iancu a fost trimisă de Columbia University la Erbil pentru a descrie nu un focar de conflicte regionale, ci un El Dorado pentru investitorii curajoşi. Cea mai pozitivă încheiere pe care am găsit-o.

Oricum, lecturi folositoare!

Editorii români