Armata israeliană, pregătită să reia lupta cu Hamas „la orice oră”

0
Publicat:

Forțele armate israeliene au afirmat că sunt pregătite să reînceapă conflictul cu militanții mișcării islamiste Hamas din Fâșia Gaza "la orice oră", informează vineri DPA.

Forțele israeliene, pregătite să reia ofensiva în Fâșia Gaza
Forțele israeliene, pregătite să reia ofensiva în Fâșia Gaza FOTO arhiva Adevărul

"Suntem pregătiți pentru ofensiva noastră în orice moment", a declarat joi purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.

"În seara asta, şi mâine de asemenea, suntem pregătiţi să lovim la orice oră".

Hagari a făcut aceste declaraţii cu puţin timp înaintea eliberării unui alt grup de ostatice israelieni ca parte a acordului cu Hamas de extindere a încetării focului de o zi, potrivit Agerpres.

Potrivit unor informaţii neconfirmate, citate de dpa, continuă în fundal negocierile pentru o continuare a extinderii armistiţiului.

Nouă zile de armistițiu în Fâșia Gaza

Pe 22 noiembrie, mișcarea radicală Hamas a anunțat că a ajuns la un acord cu Israelul, prin medierea Egiptului și a Qatarului, asupra unui armistițiu umanitar în Fâșia Gaza timp de patru zile.

Acordurile presupun eliberarea a 50 de copii, adolescenți (sub 19 ani) și femei deținute în enclavă în schimbul eliberării a 150 de adolescenți (sub 19 ani) și femei din închisorile israeliene.

Armistițiul a intrat în vigoare la ora 07:00, ora locală, pe 24 noiembrie, iar primul grup de ostatici a fost eliberat în aceeași zi. Inițial, acordul prevedea posibilitatea prelungirii acestei pauze cu o zi pentru eliberarea fiecărui grup suplimentar de 10 ostatici. 

Pe 30 noiembrieHamas a anunţat prelungirea armistiţiului cu o zi, în timp ce armata israeliană a precizat că acest armistiţiu continuă alături de continuarea negocierilor.

„Părţile palestiniană şi israeliană au convenit să prelungească armistiţiul umanitar din Fâşia Gaza cu o zi suplimentară”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Qatarului, Majed al-Ansari, potrivit Agerpres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite