Un bărbat a supravieţuit miraculos după ce a călătorit agăţat de un tren care circula cu 282 km/h
0Un bărbat care călătorea cu un tren de mare viteză în Germania s-a agăţat de exteriorul unui vagon, întrucât nu a reuşit să revină la bord după o pauză de fumat, supravieţuind în mod miraculos unor viteze de până la 282 km/h, a anunţat vineri Poliţia din această ţară, citată de DPA.
Bărbatul în cauză, un cetăţean maghiar în vârstă de 40 de ani, s-a îmbarcat joi la Munchen într-un tren care călătorea spre Lubeck, un oraş costier din nordul Germaniei, fără să îşi cumpere un bilet.
Totuşi, nu acesta a fost motivul din spatele cascadoriei sale riscante, a precizat Poliţia germană. Atunci când trenul s-a oprit în staţia din Ingoldstadt, la aproximativ 70 de kilometri nord de Munchen, pasagerul a coborât pe peron pentru a fuma o ţigară, scrie Agerpres.
După ce a observat că uşile s-au închis şi că trenul s-a pus din nou în mişcare, bărbatul a sărit pe dispozitivul de fixare dintre două vagoane şi s-a ţinut de câteva cabluri, în timp ce trenul a accelerat la viteze de până la 282 km/h, au relatat reprezentanţii Poliţiei.
Persoane aflate pe peron au anunţat Poliţia în jurul orei locale 15:00. Mecanicul a oprit trenul în micul oraş Kinding, la circa 30 de kilometri nord de Ingoldstadt, unde bărbatul a fost arestat.
Atunci când a fost chestionat de Poliţie, el a spus că a sărit pe acel dispozitivul de fixare din exteriorul trenului deoarece bagajele sale se aflau încă în vagonul în care călătorea.
În mod surprinzător, pasagerul clandestin nu a fost rănit în acest incident care i-a pus viaţa în pericol, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei federale germane.
El este anchetat în prezent pentru că nu şi-a cumpărat bilet. De asemenea, este acuzat de "comportament perturbator" - care este însă considerat doar o infracţiune minoră.