Un apropiat al lui Putin vrea să-i unească pe „opozanții” lui Zelenski

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viktor Medvedciuk, un politician pro-rus și apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a transmis că intenționează să creeze o nouă mișcare politică pentru a-i uni pe „opozanții” lui Volodimir Zelenski, relatează Ukrainska Pravda.

Vladimir Putin si Viktor Medvedciuk
Medvedciuk intenționează să creeze o nouă mișcare politică. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Când vom uni oamenii, vom afla care este atitudinea lor și, din anumite motive, sunt sigur că această poziție este împotriva autorităților, împotriva lui Zelenski”, a afirmat Medvedciuk într-un interviu acordat presei ruse. 

Medvedciuk plănuiește ca această mișcare să „demonteze” faptul că Ucraina este „monolitică în opiniile sale și în pretinsul său sprijin pentru Zelenski”. Conform acestuia, mișcarea ar trebui „să consolideze toate forțele sociale și politice constructive”

Viktor Medvedciuk, supranumit și „Prințul întunericului”, este un fost membru al partidului pro-rus Platforma Opoziţiei - Pentru Viaţă care a încercat să părăsească țară după debutul invaziei în Ucraina, însă a fost reținut de forțele de ordine ucrainene. 

În anul 2020, Medvedciuk, prin intermediul asociatului său Taras Kozak (n.red politician pro-rus), a furnizat Rusiei informații despre locația unei unități ascunse a Forțelor Armate ale Ucrainei. 

Oligarhul ucrainean pro-Putin a fost eliberat într-un schimb de prizonieri, care a avut loc între Kiev și Moscova la finalul lunii septembrie.   

De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, marți, 10 ianuarie, că i-a retras cetățenia ucraineană lui Viktor Medvedciuk.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite