Ucraina a efectuat un nou schimb de ostatici cu Rusia: 76 de ucraineni au fost eliberaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

76 de ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de ostatici cu Rusia, afirmă Kievul marţi, fără a preciza numărul ruşilor care au fost predaţi Moscovei.

Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a declarat „Am făcut un schimb care a vizat 60 de militari, între care 10 ofiţeri. 16 civili s-au întors de asemenea la noi”, conform Agerpres. 

Potrivit spuselor acesteia, este vorba despre un al cincilea schimb de ostatici de la începutul invaziei în Ucraina. 

Pe 15 aprilie a mai avut loc un schimb, după discuţii „tensionate” în Herson, situat în sudul Ucrainei, aflându-se parţial sub controlul ruşilor, conform Kievului, care nu a oferit mai multe amănunte. 

În urmă cu o zi, 30 de ucraineni au fost eliberaţi în cadrul unui alt schimb de ostatici. 

Pe 1 aprilie, preşedinţia ucraineană a informat că au efectuat un schimb în urma căruia 86 dintre soldaţii săi au fost eliberaţi. 

Serviciile de securitate ucrainene au distribuit luni o înregistrare video cu deputatul Viktor Medvedciuk, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi în prezent captiv, în care acesta solicita eliberarea în schimbul unor militari şi civili din oraşul-port Mariupol. 

În Moscova, televiziunea a difuzat apelurile a doi ostatici, identificaţi ca fiind de origine britanică Shaun Pinner şi Aiden Aslin, care au spus că au fost prinşi în timpul luptelor din Ucraina şi i-au cerut lui Boris Johnson să negocieze eliberarea lor în schimbul lui Viktor Medvedciuk.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite