Tehnologia care ghidează dronele Shahed Ucraina a fost creată chiar de ucraineni

0
Publicat:

O tehnologie esențială pentru eficiența dronelor kamikaze Shahed, care reușesc să lovească ținte în Ucraina chiar și în prezența bruiajului radio-electronic intens, își are originile acolo unde azi produce ravagii: în laboratoarele uitate ale Ucrainei anilor 2000.

Drona Shahed/FOTO:Shutterstock
Drona Shahed/FOTO:Shutterstock

Șeful serviciului de informații militare de la Kiev, Kirilo Budanov, a confirmat într-un interviu pentru Ukrinform că sistemul CRPA — un tip special de antenă GNSS — a fost inițial conceput de ingineri ucraineni, dar ignorat de instituțiile de apărare ale vremii. În cele din urmă, autorii proiectului au plecat în Rusia, unde au găsit deschidere și finanțare. Acum, această tehnologie este folosită de Moscova pentru a ghida dronele Shahed-136, Orlan-10 sau SuperCam în misiuni de recunoaștere și atac împotriva Ucrainei.

„Ce e nou? Perfecționează antenele CRPA, acum trec la modele cu 16 canale. Le fabrică Rusia, dar proiectul e făcut de un inginer de-al nostru. La începutul anilor 2000, nu a interesat pe nimeni. A plecat în Rusia. Unul dintre ei a murit, celălalt trăiește… deocamdată”, a spus Budanov cu un ton rece, dar încărcat de subînțelesuri.

Antenele CRPA (Controlled Reception Pattern Antenna) permit menținerea orientării prin satelit chiar și atunci când semnalele GNSS sunt puternic bruiate. Acestea detectează și blochează semnalele false, permițând dronei să își mențină cursul și să lovească cu precizie, chiar și în condiții ostile din punct de vedere electromagnetic.

Tehnologia a fost detectată în mai multe tipuri de drone folosite de Rusia, inclusiv în cele iraniene Shahed, devenite simbolul atacurilor aeriene asupra infrastructurii energetice și civile a Ucrainei.

Mai grav decât transferul tehnologic este, însă, tăcerea complice care a permis acest exod intelectual. Într-un comentariu recent, experta în tehnologie militară și fondatoarea organizației Victory Drones, Maria Berlînska, a atras atenția asupra unei crize de viziune strategică: „Ucraina a ajuns la tavan în privința inovației militare. Rusia, în schimb, investește masiv în cele mai bune idei ucrainene, le multiplică și le transformă în arme.”

Apelul ei e simplu, dar dur: „Trebuie să ne resetăm. Să începem să gândim pe termen lung, să investim în militarizarea tehnologică a societății și să inițiem un dialog real cu actorii globali din industria de apărare.”

Între timp, rămâne întrebarea amară: câte alte invenții ucrainene vor mai ajunge să lovească Ucraina, pentru că statul care le-a născut n-a avut resurse — sau interes — să le păstreze?

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite