Video Soldatul Zelensky a murit la scurt timp după ce rușii l-au eliberat din captivitate: „A fost torturat, dar a văzut ochii iubitei sale”
0A promis că se va întoarce și s-a întors, dar a murit la scurt timp după ce rușii l-au eliberat din captivitate. Este povestea ucraineanului Valery Zelensky, militar al Brigăzii 53 mecanizate, care a fost returnat Ucrainei ca parte a schimbului „1000 pentru 1000”, potrivit suspilne.media/donbas.
Era 25 mai 2025 când a fost eliberat. La mai puțin de o lună, pe 16 iunie, inima sa s-a oprit. Corpul bărbatului de 57 de ani nu a putut rezista efectelor torturii, potrivit mărturisirilor făcute de fiica lui Valery, pentru Suspilne Donbas.
În captivitate a trăit cu gândul familia sa, despre care, timp de trei ani, a crezut că este sub ocupație. A visat să mai vadă măcar o singură dată ochii iubitei sale soții și a reușit să o facă.
Timp de 39 de luni cât a stat în captivitate în închisorile rusești, soldatul ucrainean a îndurat torturi cumplite.
„Era foarte puternic"
Fiica sa, Valeria, a povestit că Valery Zelensky a fost un om puternic, atât fizic, cât și spiritual. Și, ca toți supereroii, avea un călcâi al lui Ahile: familia lui. A fost singurul punct slab al lui Valery Zelensky, în rest, nimic nu-l putea distruge:
„Tatăl meu a studiat pentru a deveni chimist-tehnolog. Acolo ( la Sievierodonetsk) a întâlnit-o pe mama. (...) A recunoscut imediat că ea era destinul lui. Întreaga viață pe care au petrecut-o împreună a fost o viață foarte romantică. S-au întâlnit la universitate, apoi au apărut copiii”.
A intrat în Poliție, iar ulterior a încercat să-și construiască propria afacere, care însă a dat faliment. S-a înrolat apoi în armată și a fost promovat sergent major.
„Când a început ofensiva (rusă) pe scară largă, li s-a spus că era nevoie de soldați voluntari pentru a participa la asalt. 48 dintre ei au spus: «Mergem». Tatăl meu era unul dintre ei. Era genist și trebuia să amplaseze mine pe pod”, relatează fiica sa.
A fost capturat de forțele ruse în estul Ucrainei. Familia, care se ascundea de atacurile rusești într-un subsol, a aflat că a fost luat prizonier abia câteva zile mai târziu.
„Am decis că nu vom vorbi rusă, limba călăilor tatălui nostru”
Valery Zelensky a fost eliberat pe 25 mai 2025, după ce familiei i s-a comunicat telefonic ce urma să se întâmple.
„Cu toții am plâns de fericire pentru că, în sfârșit, cel mai rău vis din viața noastră s-a terminat. Am vrut să-i spunem atât de multe, să nu-și facă griji, pentru că știm asta, era foarte îngrijorat pentru noi. Când m-a sunat tata și a auzit că vorbesc ucraineană a fost încântat. Și eu, și soțul meu am avut o poziție foarte dură: am decis că nu vom vorbi rusă, limba călăilor tatălui nostru. (...) Primul lucru pe care ni l-a spus: «Nu am trădat pe nimeni». Cuvinte de onoare pentru el. Nu a trădat pe nimeni. Nu a spus nimic. Era dispus să îndure absolut totul, dar nu dezamăgea pe nimeni”, a povestit fiica sa pentru sursa citată.
„A visat la un nepot toată viața”
A fost foarte fericit când, întors acasă, a aflat că are un nepot.
„A visat la un nepot toată viața. Are două nepoate de la prima fiică - adică păpuși, rochii - și spunea: «Când mă voi juca cu un skateboard pentru băieți? Vreau să am această șansă». Și în cele din urmă a avut o astfel de oportunitate", mai spune fiica soldatului.
A trecut prin mai mute examinări medicale. A fost întrebat despre tendințe suicidare și a răspuns: «Am trei nepoți, două nepoate, un nepot. Am ceva pentru care să trăiesc. Copiii mă așteaptă, lumea mă așteaptă, am o viață întreagă de trăit»", povestește fiica sa.
„A fost nu doar crud, ci și inuman”
Dar nu mai era nimic de tratat.
„Trebuie să înțelegeți ce sunt trei ani de captivitate. Primul an a fost cel mai dificil, (...) tot acest amestec și tortură a fost nu doar crud, ci și inuman. Dar a îndurat. A rezistat încă doi ani. Și mi-a spus: «Mușchii mei m-au protejat»".
I-a povestit fiicei cum trei oameni au murit din cauza torturii și i-a mărturisit: „Am înțeles că totul este posibil, l-am rugat pe Dumnezeu: te rog, lasă-mă să văd ochii iubitei meule".
Sună înfricoșător, pentru că, într-adevăr, s-a întors să vadă ochii iubitei sale, povestește fiica:
„Am avut o zi în care ne-am văzut. A fost eliberat din carantină și am avut o zi fericită în care am simțit că familia noastră a fost din nou împreună”.
„Era atât de epuizat încât a devenit o fantomă a lui însuși”
Tânăra povestește cu câte speranțe s-au revăzut:
„Ne-am agățat de fiecare acțiune a lui. S-a întors foarte flămând și a spus: «Când pot bea suc de rodie? Îmi doresc foarte mult un grătar. Vă rog să-mi aduceți totul: în special ciocolată, carne, brânză». Eu am făcut prăjituri cu brânză, dar nici măcar nu le-a putut mânca. De când s-a întors, nu a mâncat. Am crezut că problema este doar pancreasul. Medicii au început să trateze pancreasul, a făcut dializă, a făcut multe. Când era deja la terapie intensivă timp de o săptămână, acest lucru i-a afectat foarte mult aspectul. Era atât de epuizat încât a devenit o fantomă a lui însuși”.
Raportul medical descrie câte tipuri de torturi a îndurat.
„A avut mai multe răni, umărul nu a funcționat, brațul nu a funcționat. Consecința acestei torturi a fost că trupul era pur și simplu atât de epuizat încât s-a stins în doar o săptămână”, spune fiica.
„Am crezut că este pancreasul, dar de fapt toate organele se dezintegrau deja. Necroza nu a fost doar în pancreas”, mai povestește Valeria despre ce a aflat de la medici.
Tânăra a adăugat:
„Sâmbătă a fost transferat la terapie intensivă, pentru că era într-o stare foarte gravă. Mama a fost cu el până la sfârșit”.
Familia sa descrie durerea pe care o resimte după moartea lui Valery:
„Ești sfâșiat de două sentimente. Primul sentiment este o durere inepuizabilă, pentru faptul că persoana iubită nu mai este acolo. A fost pur și simplu torturată. Și există bucurie în faptul că nu mai simte acele torturi”.
Prizonierii ucraineni duși în închisorile din Rusia au fost în mod deliberat privaţi de asistenţă medicală. Mai mult, unii medici au luat parte la acte de tortură într-unul din penitenciare, a dezvăluit o comisie de anchetă a Consiliului ONU pentru drepturile omului.
Se încarcă comentariile...
