Rusia ameninţă că Europa „va dispărea” într-o apocalipsă nucleară dacă Occidentul va livra rachete Ucrainei
0Rusia a avertizat că Europa „va dispărea” într-o apocalipsă nucleară în cea mai recentă ameninţare a Kremlinului către ţările care furnizează arme Ucrainei.
Viacheslav Volodin, liderul Dumei de Stat, a făcut aceste declaraţii după ce fostul ministru de Externe al Poloniei Radoslaw Sikorski a spus că aliaţii occidentali ar putea trimite mai mult armament la Kiev, conform Daily Mail.
Sikorski a susţinut că preşedintele rus Vladimir Putin a încălcat Memorandumul de la Budapesta privind Asigurările de Securitate din 1994, fapt ce justifică livrările de arme nucleare de către Vest.
El a mai spus pentru postul de televiziune ucrainean Espreso TV că armele i-ar „oferi Ucrainei oportunitatea de a îşi apăra independenţa”.
Ucraina a fost de acord să renunţe la toate armele nucleare rămase de la căderea Uniunii Sovietice şi a aderat prin Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare.
„Cu astfel de deputaţi, europenii vor avea probleme mult mai grave decât cele cu care s-au confruntat deja până astăzi (refugiaţi, inflaţie record, criză energetică). Sikorski provoacă un conflict nuclear în centrul Europei. Nu se gândeşte nici la viitorul Ucrainei, nici la viitorul Poloniei. În cazul în care sugestiile sale sunt îndeplinite, aceste ţări vor înceta să existe, precum şi Europa. Sikorski şi cei ca el sunt motivul pentru care Ucraina trebuie nu doar să fie eliberată de ideologia nazistă, dar şi să fie demilitarizată, asigurând statutul de ţară fără arme nucleare”, a scris Volodin pe Telegram, potrivit The Sun.
„Călăreţii Apocalipsei sunt pe drum”, a transmis şi Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, într-o nouă ameninţare.
Medvedev, care este director adjunct al consiliului de securitate al Rusiei, a spus că Moscova va ataca oraşe din Vest dacă Ucraina va folosi rachete furnizate de SUA: „Sunt adeseori întrebat de ce postările mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt nişte nenorociţi şi degeneraţi. Ei ne vor moartea, vor moartea Rusiei. Dar atât timp cât voi fi în viaţă, voi face totul pentru a-i face să dispară”.
Luna trecută, acesta a avertizat că susţinerea Ucrainei poate isca un război nuclear cu Rusia.
„Ţările NATO pompează arme în Ucraina, antrenează trupele să folosească echipament vestic, trimit mercenari, iar exerciţiile ţărilor aliate aproape de graniţele noastre cresc probabilitatea unui conflict direct şi deschis între NATO şi Rusia. Un astfel de conflict are mereu riscul de a se transforma într-un război nuclear complet,” a afirmat Medvedev.