Primul oraș nominalizat vreodată pentru Premiul Nobel. A primit de 30 de ori mai mulți refugiați decât numărul locuitorilor
0La apogeul războiului din Kosovo, această zonă cu 16.000 de locuitori a primit peste 400.000 de refugiați. Acum, Kukës se bazează pe istoria sa unică de conflict și compasiune pentru a atrage vizitatori.
Alida Ismailaj ajuta un reporter francez să treacă granița din Albania în Kosovo când o bombă a explodat în apropiere, împrăștiind șrapnel și resturi pe un drum plin de refugiați care fugeau, potrivit bbc.com.
"Granița era periculoasă", a declarat Ismailaj, amintindu-și cum a ajutat jurnaliștii internaționali să documenteze fuga a peste 400.000 de refugiați prin orașul său natal, Kukës, Albania, la apogeul războiului din Kosovo, între martie și iunie 1999. "A fost minat și bombardat. Kukës a fost primul loc sigur în care te puteai opri."
În ciuda faptului că are o populație de doar 16.000 de locuitori, micul oraș, care se află la 20 km de graniță, a primit un număr impresionant de refugiați în case și tabere improvizate. Kukës a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume, iar în anul 2000 a devenit primul oraș nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace. Faima a fost de scurtă durată. Având deja de-a face cu o multitudine de crize după căderea comunismului albanez în 1992, odată ce războiul din Kosovo s-a încheiat și refugiații s-au întors acasă, Kukës a cunoscut un exod propriu, 53% dintre locuitori părăsind cel mai sărac oraș al Albaniei în căutarea unor oportunități economice în străinătate.
Acum, pe măsură ce numărul de vizitatori în Albania crește, localnici precum Ismailaj speră că turismul poate oferi un stimulent pentru ca următoarea generație să rămână. Cu aeroportul internațional nou-nouț din Kukës, cu trasee montane pentru drumeții, relicve comuniste și o poveste eroică de spus, locuitorii apelează la istoria lor unică de conflict, rezistență și generozitate pentru a atrage călătorii într-unul dintre cele mai puțin cunoscute colțuri ale uneia dintre cele mai puțin vizitate națiuni din Europa.
Situat la confluența râurilor Drin Alb și Drin Negru, în nord-estul Albaniei, blocurile de apartamente uniforme din Kukës sunt umbrite de vârful muntelui Gjallica, acoperit de zăpadă. Un drum de 20 de minute cu mașina spre est, prin trecători de munte, vă duce în Kosovo, unde albanezii kosovari au luptat pentru independență în ultimele etape ale prăbușirii Iugoslaviei în 1999.
Bujar Kovaci, un ghid turistic cu jumătate de normă, cunoaște prea bine greutățile îndurate într-o zonă de frontieră plină de pericole. "Sunt un supraviețuitor al minelor de teren", a spus el când ne-am întâlnit în fața Hotelului Gjallica din centrul orașului Kukës. "Sunt foarte norocos că sunt în viață astăzi".
Kovaci avea doar 10 ani când a prins o mină de teren în timp ce se juca la țară, în apropierea graniței. Neștiind ce era, a lovit carcasa cu o piatră și aceasta a explodat. Familia sa l-a dus de urgență la spitalul din Kukës, iar el s-a trezit două săptămâni mai târziu, fără vedere la ochiul stâng și cu brațul drept lipsă de la cot în jos.
"În 1999 au fost atât de multe accidente aici", a spus el. În total, 120 km de-a lungul graniței dintre Albania și Kosovo au fost puternic minate cu explozibili. "Ani de zile după aceea, ei încă mai curățau minele.... mulți au fost răniți ca mine".
Cu ajutorul firmei locale Albanian Trip, Kovaci dezvoltă acum excursii pentru a prezenta istoria și cultura orașului Kukës, precum și trecătorile montane din jur, traseele de drumeție, cascadele și satele. Tururile sale nu se feresc să vorbească despre trecutul turbulent al orașului Kukës, iar profiturile sunt investite înapoi într-o asociație locală care sprijină victimele minelor terestre. Kovaci speră că, dacă va reuși să atragă turiștii în această parte a Europei, rar vizitată, nu numai că îi va ajuta pe cei răniți de bombe neexplodate, dar va contribui și la stimularea oamenilor să rămână și să păstreze cultura locală din Kukës în fața migrației economice.
După cum a arătat nominalizarea la Nobel, locuitorii din Kukës sunt obișnuiți să primească vizitatori - lucru pe care am început să îl înțeleg atunci când ne-am oprit în fața unui turn din piața principală din Kukës, care servește drept memorial pentru cei care au căutat adăpost aici în 1999 și care găzduiește un mic muzeu etnografic. Kovaci a explicat cum a reușit Kukës să găzduiască sute de mii de refugiați prin familiile care și-au deschis casele pentru un număr uimitor de 90.000 de persoane, instalând în același timp corturi și prelate în jurul pieței sale, pe malurile râului și pe câmpurile din jur.
Până la neașteptata izbucnire a faimei orașului în anul 2000, istoria, ca și apele râurilor Drin, au trecut aparent pe lângă Kukës timp de secole. Fondat de vechii ilirieni, Kukës a fost un teritoriu îndepărtat al imperiilor roman, bizantin și apoi otoman, până când Albania a devenit o națiune independentă în 1912. După cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii au urmărit cum etnicii albanezi din Kosovo au fost absorbiți de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, în timp ce Kukës s-a aflat la granița dictaturii comuniste tot mai paranoice a premierului albanez Enver Hoxha.
Hoxha a condus Albania cu o mână de fier, construind o vastă rețea de tuneluri și buncăre subterane în toată țara. Cu toate acestea, cele de sub Kukës, care au fost începute în anii 1970 și se întind pe o lungime de aproximativ 7 km sub oraș, sunt cele mai mari din Albania, având suficient spațiu pentru a adăposti întreaga populație a orașului în caz de război. Tunelurile sunt încă acolo, iar Afrim Cenaj, al cărui tată a servit sub pământ ca ofițer în armata albaneză în anii 1980, conduce acum tururi în ceea ce localnicii numesc "orașul subteran".
Accesând una dintre multele intrări ascunse din Kukës, Cenaj face pe ghidul printr-un labirint de pasaje întunecate, iluminate ocazional de puțuri de ventilație și care adăpostesc locuri nesfârșite din beton care acum zac abandonate. Cenaj crede că astfel de relicve comuniste vor atrage turiști în Kukës și încearcă să obțină un împrumut pentru a transforma un vechi bloc de barăci situat deasupra uneia dintre intrările secrete într-o pensiune. "Tatăl meu a păzit odată acest loc", a spus el când am ieșit în sfârșit la lumina soarelui. "Iar acum vreau să-l păstrez."
Istoria comunistă abundă în Kukës, iar a doua zi l-am întâlnit pe Ismailaj în fața sediului Radio Kukesi, unde un relief comunist uriaș reprezentând un muncitor eroic fluturând steagul albanez împodobea intrarea. Ismailaj este acum DJ rock, iar ea mi-a făcut un tur al postului de radio și al micului său muzeu care era plin de echipamente de emisie prăfuite dintr-o epocă trecută.
Radio Kukesi a fost înființat de regimul lui Hoxha ca un organ de propagandă, iar reporterii săi s-au aflat pe frontul războiului din Kosovo în 1999. Fotografii ale refugiaților și ale convoaielor de ajutorare ale ONU erau fixate pe pereții muzeului. Scrisori decolorate trimise la Radio Kukesi de către cei care fugeau din calea conflictului arătau cum numele persoanelor care reușiseră să ajungă în siguranță erau transmise în Kosovo, pentru a-i anunța pe cei dragi că sunt în viață.
"În prima noapte a exodului am găzduit 13.000 de refugiați în Kukës", a spus Ismailaj, explicând că oamenii dormeau chiar și pe podeaua stației de radio. "Acest moment istoric a făcut ca Kukës să fie atât de important încât mass-media din întreaga lume a venit aici, relatând despre micul oraș care a primit sute de mii de refugiați."
Deși nominalizarea lui Kukës la Premiul Nobel a fost istorică, Ismailaj se întreabă dacă mai mulți locuitori s-ar fi simțit obligați să rămână dacă ar fi câștigat. "Poate că astăzi, dacă am fi fost un câștigător al Premiului Nobel pentru Pace, am fi avut mai multe investiții, mai multă atenție din partea ONG-urilor."
Toți cei pe care i-am întâlnit în Kukës au prieteni și rude care lucrează în străinătate, acesta fiind principalul motiv pentru care un nou aeroport, deschis în 2022, îl leagă acum de mai multe orașe europene importante. Dar, de asemenea, facilitează turismul, care, la rândul său, creează stimulente pentru ca următoarea generație să rămână. "Majoritatea membrilor familiei mele au plecat", mi-a spus Cenaj. "Dar fiul meu învață engleza. Va deveni ghid turistic aici, în Kukës."
Cu vârfurile sale colosale de munte și apele turcoaz ale râurilor, este ușor de imaginat că Kukës și regiunea înconjurătoare vor deveni o destinație de turism de aventură. În satul Shistavec, aflat la 45 de minute de mers cu mașina în munți, au fost construite cabane din lemn pentru schiori și excursioniști, iar în excursii de o zi din Kukës, turiștii pot afla mai multe despre cultura montană a poporului Gorani, care vorbește o limbă slavă distinctă de albaneză. Kukës este, de asemenea, o poartă de acces la recent inauguratul traseu High Scardus Trail, care leagă Macedonia de Nord, Albania și Kosovo și traversează granița prin Shistavec.
Totuși, îngrijorarea în Balcani este că noi conflicte sunt la doar o scânteie distanță, mai ales având în vedere că independența Kosovo nu a fost niciodată recunoscută de Serbia. "Ei au amintiri teribile", a declarat Remzije Sherifi, o jurnalistă kosovară care a fugit de acasă în timpul conflictului din 1999. "Oamenii au pierdut familii întregi, alții au persoane dragi care sunt încă în închisoare sau trăiesc în speranța unor reîntoarceri care s-ar putea să nu se întâmple niciodată."
Deschizându-și porțile pentru aproximativ 400.000 de persoane, Kukës a arătat lumii că, chiar și în cele mai întunecate momente, umanitatea prevalează. Acum, locuitorii speră să împărtășească poveștile lor despre comunism și conflict, răspândind în același timp idealurile lor de ospitalitate și pace.
Se încarcă comentariile...
