Președintele francez Emmanuel Macron i-a urat însănătoşire grabnică regelui Charles al III-lea
0Președintele Franței i-a trimis salutări luni regelui Charles al III-lea, bolnav de cancer, urându-i în engleză „însănătoşire grabnică”, într-un mesaj pe postat pe reţeaua de socializare X, notează AFP, scrie Agerpres.
„Gândurile noastre se îndreaptă către poporul britanic”, a scris președintele francez, alăturându-se altor lideri care i-au transmis gânduri pentru recuperare a sănătăţii monarhului englez, care au făcut urări în orele immediate de după anunţul făcut de Palatul Buckingham.
Cancerul regelui Carol al III-lea a fost depistat în timpul unei operaţii recente la prostată.
La nouă luni după încoronare, suveranul în vârstă de 75 de ani nu intenţionează însă să îşi înceteze complet activităţile de şef de stat al Regatului Unit, dar şi al altor 14 ţări, a transmis luni Palatul Buckingham.
Palatul a adăugat că problema de sănătate a regelui nu este un cancer de prostată.