O turistă și-a aruncat bebelușul abia născut de la etajul doi al unui hotel din Paris. Copilul avea atașat cordonul ombilical
0O turistă a fost reținută după ce a aruncat un nou-născut de la fereastra unui hotel din Paris. Copilul a fost transportat de urgență la spital, dar nu a supraviețuit.

O tânără americancă, aflată într-o călătorie în Europa, a fost reținută după ce a aruncat un nou-născut pe fereastra unui hotel din Paris, au anunțat marți autoritățile.
Bebelușul avea atașat cordonul ombilical, semn că nașterea avusese loc recent. Micuțul a fost transportat de urgență la Spitalul Robert-Debré, însă nu a supraviețuit rănilor suferite.
Mama călătorea prin Europa împreună cu un grup de prieteni. Ea a fost dusă la un spital pentru tratament medical în urma nașterii și a fost plasată în custodie, au declarat oficialii, potrivit The Guardian.
Mama a fost descrisă ca fiind o studentă americană în vârstă de 18 ani. Nou-născutul, „cu cordonul ombilical”, a fost aruncat dintr-un hotel Ibis Style.
„Ancheta este în curs și circumstanțele exacte ale acestei tragedii rămân să fie stabilite”, a declarat o sursă din poliție.
Incidentul este, de asemenea, analizat ca un posibil „caz de negare a sarcinii”, a declarat biroul procurorului. Aceasta este o afecțiune în care o femeie fie nu este conștientă de sarcina sa, fie o neagă până la naștere.