Noul guvern bulgar va suplimenta ajutorul militar acordat Ucrainei

0
Publicat:

Noul guvern pro-occidental din Bulgaria urmează să ofere ajutor militar suplimentar Ucrainei. Ajutorul militar va fi oferit astfel încât aceasta să se poată apăra împotriva Rusiei. Nu sunt încă informații care să arate în ce va consta acest ajutor militar suplimentar.

Ucraina va primi ajutor suplimenta de la Bulgaria  FOTO Pixabay
Ucraina va primi ajutor suplimenta de la Bulgaria FOTO Pixabay

Potrivit unei informări de luni a biroului de presă al guvernului, cabinetul prim-ministrului Nikolai Denkov a aprobat vineri un nou pachet de ajutor pentru "tehnologie militară şi militară" destinat Ucrainei, fără a fi furnizate alte detalii, arată Agerpres.

S-a comunicat doar că pachetul va fi similar ca dimensiune cu cel oferit de Bulgariei autorităţilor de la Kiev la sfârşitul anului 2022. De asemenea, nici despre acel pachet nu au fost comunicate detalii la momentul respectiv.

Bulgaria deţine încă armament proiectat de sovietici.

O dispută privind sprijinul pentru Ucraina a izbucnit deja între guvernul în funcţie din data de 6 iunie şi preşedintele Rumen Radev, care este considerat prieten al Rusiei. Preşedintele Radev a avertizat că se opune ca Bulgaria să se alăture iniţiativei UE de a furniza muniţie Ucrainei.

Ministrul Apărării de la Sofia, Todor Tagarev, a anunţat un sprijin mai mare din partea Bulgariei pentru eforturile UE de a furniza muniţia de care Ucraina are nevoie. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite