Negocierile ruso-ucrainene din Antalia s-au încheiat. Kuleba regretă absenţa progreselor în privinţa unei încetări a focului, Lavrov continuă să sfideze

0
0
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitro Kuleba negociază încheierea războiului
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitro Kuleba negociază încheierea războiului

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitro Kuleba au avut joi, la Antalya, în Turcia, o primă rundă de negocieri de la începutul invaziei armatei ruse în Ucraina, declanşată la 24 februarie din ordinul lui Vladimir Putin.

UPDATE 12, 38 Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a regretat joi absenţa unui progres, la discuţiile avute cu omologul său rus Serghei Lavrov în Antalia (Turcia), în privinţa unei încetări a focului în Ucraina.„Ucraina nu se va preda. Suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă aceasta nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi poporul“, a subliniat el.

"Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens", a declarat Kuleba în faţa presei.

El a afirmat că situaţia cea mai dificilă este la Mariupol şi că Lavrov nu s-a angajat în privinţa deschiderii unui coridor umanitar acolo.

Kuleba a adăugat că a decis totuşi împreună cu omologul său rus să „continue discuţiile în acest format“.

„Am venit aici în primul rând din raţiuni umanitare, pentru evacuarea civililor. Dar Lavrov nu a vrut să promită nimic în această privinţă“, a adăugat el.

Potrivit lui Kuleba, „am decis să ne continuăm eforturile şi prevăd să continuăm în acest format“.

„Sunt hotărât să continui pentru că noi dorim ca războiul să ia sfârşit şi ca ţara noastră să fie eliberată de ocupanţi', a mai declarat ministrul ucrainean, spunând că doreşte 'discuţii serioase şi constructive: dacă Rusia este pregătită pentru ele, şi noi suntem“.

Întâlnirea din Antalia, desfăşurată timp de o oră şi 40 minute, în prezenţa şefului diplomaţiei ţării gazdă, Mevlüt Cavusoglu, a fost prima la nivelul miniştrilor de externe de la Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, la 24 februarie, în urmă cu exact două săptămâni.

Conform unui comunicat anterior al Ministerului de Externe ucrainean, Kuleba urmărea să obţină „o încetare imediată a focului, o ameliorare a situaţiei umanitare la Mariupol, Harkov, Sumî, Volnovaha şi alte oraşe ucrainene, o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei“. 

     

UPDATE 12:37 Discuţiile dintre Lavrov şi Kuleba nu par să fi dus la un rezultat concret. Ba mai mult, Lavrov a susţinut că Rusia nu a atacat Ucraina.

„Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina”, a declarat Lavrov după întrevederea avută cu Kuleba.

Pe de altă parte, Lavrov a avertizat că cei care trimit arme şi mercenari în Ucraina trebuie să fie conştienţi că vor răspunde pentru acţiunile lor.

La rândul său, Dmitro Kuleba şi-a exprimat regretul faţă de lipsa unor progrese în vederea unui armistiţiu în Ucraina.

„Am evocat un armistiţiu, însă nu s-a realizat niciun progres în acest sens”, a precizat şeful diplomaţiei ucrainene.

El a anunţat că a decis, împreună cu Lavrov, „să continue negocierile în acest format”.

Discuţiile dintre Lavrov şi Kuleba au avut loc în prezenţa omologului lor turc Mevlut Cavusoglu.

UPDATE 10:42 Discuţiile între miniştrii de externe rus şi ucrainean, privind încetarea agresiunii ruse asupra Ucrainei au început la Antalia, Turcia, anunţă pe Twitter purtătorul de cuvânt al MAE de la Kiev, Oleg Nikolenko, care publică şi o primă fotografie de la negocieri.

UPDATE 9:55 Ucraina s-a adresat cancelarului german, Olaf Scholz, pentru ajutor în organizarea unei întâlniri între preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat adjunctul şefului Biroului preşedintelui Ucrainei, Ihor Jovkva, în emisiunea Tagesschau de la postul de televiziune german ARD.

Potrivit lui Jovkva, partenerii internaţionali trebuie să ajute la organizarea acestei întâlniri, în cadrul căreia „ar putea fi discutate multe aspecte”. Anterior, s-a anunţat că în cazul unei întâlniri personale cu Putin, Volodimir Zelenski l-ar fi îndemnat să pună capăt războiului.

UPDATE 9:50 Însărcinatul cu afaceri al SUA la Kiev, Kristina Kvien, a declarat, miercuri, că Statele Unite sunt pregătite să participe la negocierile de pace dintre Ucraina şi Federaţia Rusă. Potrivit diplomatului, dacă Ucraina îşi doreşte acest lucru, SUA vor face tot posibilul pentru a ajuta la încheierea războiului. 

     

UPDATE 9:48 În ajunul convorbirilor ruso-ucrainene din Antalia, Volodimir Zelenski a dat de înţeles că este posibil să renunţe la aspiraţiile de a intra în NATO în cazul obţinerii de garanţii de securitate pentru ţara sa şi este de acord cu un compromis în legătură cu Donbas şi Crimeea. Deocamdată nu este clar dacă se va mulţumi sau nu Moscova cu aceste concesii. Cu atât mai mult cu cât deocamdată nu se poate ajunge la o înţelegere nici măcar în legătură cu un armistiţiu provizoriu.

UPDATE 9:38 Şeful adjunct al cancelariei prezidenţiale ucrainene, Igor Jovkva, a declarat pentru postul german ARD că nu exclude discuţiile despre o posibilă neutralitate a Ucrainei în negocierile cu Federaţia Rusă – scrie Evropeiska Pravda. „Astfel de probleme ar putea fi discutate în cadrul negocierilor.

Este foarte posibil” – a afirmat Jovkva, răspunzând la întrebarea dacă Ucraina este pregătită să accepte un statut de ţară neutră la negocierile cu Rusia. Totodată, oficialul a pledat pentru o întâlnire la nivel prezidenţial, subliniind că negocieri serioase pot avea loc numai dacă Vladimir Putin se va întâlni cu Volodimir Zelenski.

„Zelenski este pregătit. Din păcate, partea rusă nu doreşte să facă acest pas. Partenerii internaţionali ar trebui să ajute la organizarea unei astfel de întâlniri. Cu toate acestea, astfel de negocieri şi un posibil acord ar putea avea loc numai după încetarea ostilităţilor şi încetarea focului” – a adăugat Igor Jovkva. La o astfel de întâlnire, a menţionat oficialul, ar putea avea loc discuţii despre cum ar arăta o posibilă neutralitate a Ucrainei. „Avem nevoie de garanţii puternice pentru ca această situaţie să nu se mai repete” – a remarcat Jovkva.

Oficiali de la Kiev şi Moscova s-au întâlnit deja, în mai multe rânduri, însă este pentru prima oară când Rusia trimite un ministru la negocieri.

Dmitro Kuleba a sosit la Antalia (sud) ”la negocieri în vederea unei încetări a ostilităţilor şi sfârşitul războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a anunţat pe Twitter, miercuri noaptea, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, informează News.ro.

Un oficial turc a confirmat AFP sosirea lui Serghei Lavrov.

Negocierile de până acum între Kiev şi Moscova au condus la mai multe armistiţii locale şi la deschiderea unor culoare umanitare în vederea evacuării civililor, însă Rusia a fost acuzată de încălcarea acestor acorduri.

Kuleba a anunţat într-o înregistrare video, postată pe Facebook, că are aşteptări ”limitate”, deoarece Rusia îşi continuă campania bombardamentelor brutale şi asedierea marilor oraşe

El a declarat că succesul negocierilor depinde de ”instrucţiunile şi directvele date lui Lavrov de Kremlin”.

„N-am speranţe mari de la ei, dar vom încerca să obţinem maximul” de la aceste negocieri, printr-o pregătire eficientă, a declaart el.

Aceste negocieri ilustrează eforturile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a juca un rol de mediator, de la începutul crizei, notează AFP, preliuată de news.ro.,

„Acţionăm pentru a împiedica această criză să se transforme în tragedie”, a declarat miercuri Erdogan.

„Sper ca întâlnirea între miniştri să deschidă calea unui armistţiu permanent”, adăugat el.

Miniştrilor rus şi ucrainean de Externe urmează să li se alăture ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu.

Turcia, un stat membreu NATO vrea să menţină relaţii solide cu ambele părţi, în pofida războiului dintre ele.

Aceasta este prima ieşire în străinătate a lui Lavrov de când Rusia a fost vizată de lumea occidentală cu sancţiuni fără precedent, care-l vizează în mod personal.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite