Mulți voluntari străini au crezut că sunt pregătiți să lupte în Ucraina, dar s-au înșelat, spune un veteran american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii voluntari occidentali care s-au alăturat războiului din Ucraina au fost uciși după ce s-au înrolat presupunând eronat că lupta va fi floare la ureche, a povestit pentru Business Insider un veteran american care a luptat în Ucraina de la începutul invaziei ruse și până în decembrie.

image

Veteranul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că mulți dintre veteranii străini care s-au înrolat pentru Ucraina erau obișnuiți să lupte în condiții de avantaj și au avut dificultăți să se adapteze la un câmp de luptă în care frecvent erau depășiți numeric și în materie de armament.

„Mulți dintre occidentalii care vin în Ucraina vor să fie eroi. Am tot văzut tipi care mergeau în Ucraina și tratau situația aproape de parcă ar fi fost o vacanță și fără a se aștepta că ar putea să moară”, a spus el.

Veteranul american admite că gândea la fel în momentul în care s-a alăturat forțelor ucrainene, însă ulterior a înțeles cât de diferit este acest conflict de cel din Irak, la care de altfel a luat a luat parte, și cât de primejdios este pentru soldați. „Mă așteptam să mor, pentru că asta era genul de mentalitate pe care o aveam, și eram în regulă cu asta”, a spus el.

Militarul american s-a alăturat Ucrainei la începutul războiului, în februarie 2022, și a părăsit Ucraina în decembrie anul trecut. A participat la unele dintre cele mai dure lupte, în zonele cele mai fierbinți, inclusiv la Harkov și Bahmut, și a slujit ca medic pentru unitatea sa, ajutându-și camarazii răniți.

După ce a prărăsit armata americană,  veteranul american a luptat în Irak în calitate de contractor.

Un război diferit

„Ritmul este mult mai intens în Ucraina”, a spus el.

El a explicat și în ce fel: este mult mai greu să găsești locuri în care să te refugiezi în Ucraina, în condițiile unui câmp de luptă în care sunt folosite mai multe drone decât în orice alt conflict din istorie, iar artileria și armele cu rază lungă de acțiune sunt omniprezente.

De pildă, în Ucraina, chiar și în spatele liniilor, „chiar dacă ești cu kilometri în spatele nenorocitelor de prime linii, tot riști să fii lovit de o nenorocită de rachetă”. Pe când, dimpotrivă, în Irak, dacă erai într-o bază, erai relativ în siguranță”.

„Trebuie să fii dispus să înveți din nou tot ceea ce ai învățat, ceea ce cred că este unul dintre motivele pentru care unii dintre soldații ucraineni se descurcă atât de bine acolo, pentru că nu au nicio bază anterioară", a spus el.

„În schimb, mulți dintre occidentali au deja o idee prestabilită despre cum ar trebui să fie lucrurile și totul, or în Ucraina nu este deloc așa.”

Astfel că, pentru a face față, luptătorii străini trebuie să aibă „dorința de a învăța și de a renunța la tot”.

Unii membri ai armatei și experți au apreciat că antrenamentul de tip NATO oferit soldaților ucraineni nu le-a fost prea mult de folos în acest război. Militarii occidentali care îi antrenează pe ucraineni și-au adaptat practicile pe măsură ce au învățat de la soldații cu experiență reală de luptă împotriva armatei ruse.

Ce voluntari străini au venit în Ucraina

Mulți dintre luptătorii străini din Ucraina aveau experiență de luptă anterioară în cadrul armatei americane, în timp ce unii erau prima oară pe un câmp de luptă. Alții au susținut că sunt militari, dar au mințit, a spus el.

Nu este clar câți luptători străini s-au înrolat în războiul din Ucraina sau au fost uciși acolo. Ucraina a înființat Legiunea Internațională în 2022, iar aceasta permis luptătorilor din alte țări să se alăture efortului de război.

Unele unități din Ucraina sunt alcătuite în întregime din veterani străini, iar mulți dintre ei au declarat că au fost motivați să lupte împotriva nedreptății globale și să apere democrația în Ucraina.

Dar alți luptători au spus că unii străini s-au alăturat războiului în căutare de aventură sau pentru a fugi de problemele de acasă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite