Manevra Kremlinului, denunțată de un canal rusesc: trupe de elită ar urma să fie trimise la „măcel” pe fondul temerilor de revoltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata rusă s-ar pregăti să trimită forțe aeropurtate de elită (VDV) în punctele fierbinți din regiunea estică Donbas, pe fondul temerilor că aceste trupe ar putea declanșa o revoltă, după cum pare să sugereze o presupusă scurgere de informații și un canal rusesc de Telegram.

Luptele se întețesc la Bahmut FOTO PROFIMEDIA
Luptele se întețesc la Bahmut FOTO PROFIMEDIA

Osecikin, un activist rus pentru drepturile omului care administrează site-ul anti-corupție Gulagu.net, susține că a intrat in posesia unei note secrete de la o sursă care pretinde a fi de la Statul Major al armatei ruse. Scrisoarea, pe care Newsweek nu a putut să o verifice imediat, pare să fie adresată șefului Statului Major, generalul Valeri Gherasimov.

Aceasta sugerează ca unitățile aeropurtate să fie trimise în zonele din apropierea orașului Bahmut, din regiunea Donețk, și anume Sloviansk, Krasni Liman, Bilohorivka (în regiunea Lugansk) și satul Orekhovo-Vasilevka, care se află în apropierea autostrăzii ce duce de la Bahmut la Sloviansk - în calitate de „forțe de asalt” sub comanda generalului Mihail Teplinski, și cere acordul lui Gherasimov în acest sens.

Documentul, datat de mână și semnat la 18 iulie, a fost publicat de Gulagu.net după demiterea comandantului Corpului 58 de Arme Combinate, generalul Ivan Popov, la 12 iulie.

Într-o înregistrare audio publicată la începutul acestei luni, Popov pare să se plângă direct președintelui rus Vladimir Putin, spunând că a semnalat probleme precum „lipsa luptei de contra-baterie, absența stațiilor de recunoaștere a artileriei, precum și moartea și rănirea în masă a fraților noștri din cauza artileriei inamice".

Trupele din Divizia 7 din cadrul VDV au publicat câteva zile mai târziu, la 15 iulie, un mesaj audio în care avertizează împotriva demiterii comandantul lor, Teplinski, care s-a plâns la rândul său de modul în care este gestionat războiul din Ucraina. Ei au amenințat că se vor retrage din regiunea ocupată Herson, în sudul Ucrainei, dacă se va întâmpla ceva similar și cu Teplinski.

Sursa lui Osecikin a declarat că scrisoarea confirmă un raport care circulă pe un important canal anonim rusesc de Telegram și care sugerează că unitățile VDV sunt trimise pentru "măcel" și pentru a lua cu asalt „zona fortificată de lângă Bahmut, unde Forțele Armate ale Ucrainei se apără cu cea mai mare încăpățânare”.

„Ei [ministrul Apărării Serghei Shoigu și Gerasimov] se pregătesc să-i trimită la măcel. Toți [VDV] sunt în esență infanterie ușoară și sunt aruncați pentru a străpunge apărarea stratificată”, susține canalul Telegram.

Dacă cei din Ministerul Apărării au succes în manevra lor, atunci vor împușca doi iepuri dintr-o lovitură - vor subția populația militară, nemulțumită de metodele lor de gestionare, și vor amâna predarea orașului Bahmut, care se află acum într-o semi-încercuire. Dacă ideea va eșua, atunci Teplinski va fi făcut vinovat. Sau poate că îl vor ajuta cu eșecul, limitându-i echipamentul și muniția (din nou, în maniera lor obișnuită)”, scrie acest canal.

Bahmut a cunoscut unele dintre cele mai intense lupte din cele 17 luni de război. Înainte de răzvrătirea sa eșuată din 23-34 iunie, șeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a coordonat campania de ofensivă asupra orașului industrial, care a fost descris inițial ca o "fortăreață". Confruntările continuă în zonă după mai bine de o lună de la contraofensiva Ucrainei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite