LIVETEXT Criză în Grecia. Şantajul a la grec: referendumul lui Tsipras ar putea fi declarat ilegal

0
0
Alexis Tsipras, premierul Greciei, i-a şocat pe liderii europeni prin schimbările fulger de poziţie FOTO AP
Alexis Tsipras, premierul Greciei, i-a şocat pe liderii europeni prin schimbările fulger de poziţie FOTO AP

Consiliul de Stat, curtea administrativă supremă a Greciei, ar putea decide astăzi că referendumul convocat de premierul elen Alexis Tsipras este ilegal. Instanţa se va pronunţa astăzi, după ce doi greci, un avocat şi un inginer, au sesizat Consiliul şi au constestat legalitatea plebiscitului.

UPDATE 21.50 Premierul grec Alexis Tsipras a ţinut un nou discurs vineri seară, în faţa zecilor de mii de greci adunaţi în Piaţa Syntagma din Atena, în care le-a cerut să voteze NU la referendumul de duminică.  

„Tehnocraţii vor să fure Europa. Trebuie să spunem NU, duminică. Nu vom lăsa Europa pe mâna celor care vor să o smulgă de la principiile respectului mutual şi al solidarităţii. Cetăţeni care aţi crescut aici, spuneţi-le că nu sunteţi speriaţi de teroarea din ultimele zile. Vrem să spunem nu dezbinării. Luni nu vor fi diferenţe între noi. Vom lupta pentru a avea un viitor mai bun după 5 ani de suferinţă. Vă cer să îndepărtaţi teroarea care vă înconjoară şi să decideţi cu calm şi curaj pentru o Grecie care este mândră, într-o Europă democratică. Suntem un popor mic, dar am dus bătălii mari. Avem cea mai puternică armă de pe planetă: avem dreptatea de partea noastră şi vom câştiga. Nimeni nu poate spune că nu avem dreptate. Vrem libertate şi demnitate şi le vom avea pe amândouă. Orice se va întâmpla, noi vom fi câştigători. Democraţia câştigă, pericolele pierd. Cu demnitate şi cu mândrie, vom scrie o pagină nouă de istorie“, a fost mesajul lui Tsipras. 


UPDATE Într-un discurs susţinut tot vineri, premierul de extremă-stânga grec Alexis Tsipras a îndemnat, vineri, alegătorii să nu cedeze „şantajului“ creditorilor internaţionali, explicând că raportul FMI justifică poziţia Atenei în favoarea restructurării datoriei suverane. „Referendumul de duminică nu este despre oportunitatea rămânerii Greciei în zona euro“, a declarat Tsipras într-un discurs televizat adresat naţiunii, subliniind că doreşte rămânerea ţării în spaţiul monedei unice. „Vă îndemn ca, la referendum, să spuneţi «nu» ultimatumurilor, şantajului, diviziunilor şi temerilor“, a declarat Tsipras, potrivit BBC.

Referindu-se la raportul Fondului Monetar Internaţional prezentat joi, Tsipras a apreciat că evaluarea economică justifică poziţia Guvernului Greciei în favoarea restructurării datoriei suverane a ţării. „Raportul FMI justifică opţiunea noastră de a nu accepta un acord care ar evita o problemă majoră, cea a datoriilor“, a subliniat Tsipras. „Un vot negativ la referendum va însemna continuarea negocierilor cu creditorii în condiţii mai bune decât până acum“, a spus premierul grec.


UPDATE ORA 20.00 Poliţia ar fi folosit iarăşi gaze lacrimogene asupra celor aproximativ 10.000 de greci adunaţi în Piaţa Syntagma din centrul Atenei. Autorităţile elene au anunţat că se aşteaptă la o escaladare a violenţelor între protestatari în această noapte, în contextul în care ambele tabere, atât cea antiausteritate, cât şi cea proreforme, au organizat manifestaţii simultane.

Proteste in piata Sintagma

UPDATE Limita de extragere bani de la ATM de 60 de euro pe zi a rămas neschimbată, anunţă Reuters, citând oficiali guvernamentali. Însă sursele spun că această limită ar putea fi redusă la 20 de euro pe zi, în cazul în care băncile rămân fără bani. Prim-ministrul adjunct al Greciei, Yiannis Dragasakis, a declarat că bancomatele sunt bine aprovizionate pentru weekend.

O comisie specială, formată din oficiali din Banca Greciei şi Asociaţia Bancară Elenă, se va reuni duminică seară pentru a organiza o restartare a sistemului bancar. Banca Centrală Europeană se va reuni luni pentru a revizui situaţia din Grecia. Depinzând de decizia băncii centrale, autorităţile din Grecia vor decide care anume operaţiuni bancare vor fi repornite, notează „The Guardian“.


UPDATE Încă se aşteaptă decizia privind legalitatea referendumului de duminică. Vineri sunt programate două demonstraţii, amândouă în Piaţa Syntagma din Atena. Premierul Alexis Tsipras va susţine un discurs în cadrul adunării ce susţine respingerea propunerilor europene.


UPDATE Premierul grec Alexis Tsipras s-a adresat cetăţenilor la postul de televiziune naţional susţinând că ultimul raport al FMI confirmă argumentul Guvernului său. Raportul noteză că Grecia are nevoie de până la 60 de miliarde de euro de fonduri suplimentare, în următorii trei ani, şi de o scutire la scară largă a datoriei, pentru ca ţara să poată să pună pe picioare economia slăbită. Prim-ministrul a solicitat grecilor să se „ducă cu calm la vot“, în cadrul referendumului ce va avea loc duminică, notează „The Guardian“.


UPDATE Germania a exclus posibilitatea restructurării datoriei suverane a Greciei, în pofida recomandării Fondului Monetar Internaţional în acest sens şi a avertismentului că Atena va avea nevoie de 50 de miliarde de euro în plus până în anul 2018, informează site-ul agenţiei DPA. „Raportul FMI privind nevoile financiare ale Greciei nu conduce în niciun fel la concluzia că este necesară o restructurare a datoriei suverane“, a declarat Martin Jaeger, purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Finanţelor. „Situaţia economică a Greciei a fost înrăutăţită de conducerea defectuoasă a Guvernului de la Atena de la începerea mandatului, în ianuarie“, a spus Jaeger. Oficialul german a exclus posibilitatea aplicării cu rapiditate a unui nou plan de asistenţă financiară pentru Grecia, subliniind că „procedura nu este uşoară“, notează Mediafax.


UPDATE European Financial Stability Facility - Stabilitatea Financiară Europeană (EFSF), cel mai mare creditor al Greciei, a decis să nu solicite imediat restituirea împrumutului de 150 de miliarde de euro, pe fondul deciziei ţării de a nu plăti cei 1,5 miliarde de euro către FMI, decizie luată în această săptămână. Însă organismul european nici nu a renunţat la dreptul de a acţiona, anunţă „The Guardian“. 


La jumătate de lume distanţă de criza din Grecia, zeci de mii de greci care au fugit în Australia pentru a scăpa de dezastrul economic din ţară cumpără produse de strictă necesitate pentru familiile care au rămas acasă în suferinţă. Nelly Skoufatoglu, din Australia, cumpără online hârtie igienică, detergent, orez şi ulei de măsline pentru a-l trimite mamei sale care locuieşte lângă Atena. Nelly este una dintre miile de greci din Australia care fac acest lucru pentru rudele lor rămase în ţara cuprinsă de criză, notează Reuters. 

Nelly se chinuie acum să găsească noi metode de a-şi ajuta familia pe care a lăsat-o în urmă şi de a scăpa de restricţiile transferurilor de bani şi a retragerilor de la bancomate cu care se confruntă cei din Grecia.

Un mod de a face asta este cumpărarea alimentelor online, cu ajutorul website-ului Carrefour din Grecia, pe care-l poate accesa Nelly de la biroul său din Melbourne. 


UPDATE Acordul dintre Grecia şi creditori este aproape finalizat, a declarat vineri ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis, indicând că cele două părţi au purtat discuţii private pe parcursul săptămânii. Indiferent care va fi rezultatul referendumului, acordul este „iminent“.

Dacă grecii vor vota da, Guvernul va accepta propunerea avansată de creditori săptămâna trecută“, a spus Varoufakis, la emisiunea "Morning Ireland" a postului de radio RTE. „Dacă vor spune nu, vă pot spune că în această săptămână de impas am primit propuneri interesante din partea oficialilor europeni, iar acordul este gata, mai mult sau mai puţin“, a adăugat Varoufakis.


UPDATE 13.00 Cotele oferite de casele de pariuri din Grecia sugerează o victorie „DA”, adică a celor care vor continuarea programelor de finanţare cu UE şi FMI. Vineri dimineaţă, cotele sunt de 2/5 pentru un rezultat „DA” şi 7/4 pentru „NU”. Reprezentanţii caselor de pariuri spun 65% din pariurile puse până acum au mizat pe un rezultat „DA”.


Ambele tabere se întrec să convingă populaţia, cu puţin timp înainte de referendumul de duminică. Potrivit unui sondaj publicat vineri în „Ethnos“, se pare că există o mică înclinaţie spre votul pozitiv, competiţia fiind încă prea strânsă. 44,8% vor adoptarea măsurilor de austeritate impuse de Uniunea Europeană, în timp ce 43,4% susţin respingerea acestor măsuri, notează BBC.


UPDATE 12.55 Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă din Grecia, se va pronunţa astăzi asupra legalităţii referendumului organizat de Tsipras. Doi greci au sesizat Consiliul, cerându-i să declare plebiscitul ilegal. Cotidianul elen „Kathimerini” scrie că instanţa şi-a început deja lucrările în acest caz şi că acum evaluează o petiţie înaintată miercuri de un avocat şi un inginer, care contestă legalitatea referendumului. 


UPDATE Pragul pentru retragerile de numerar de la bancomate a fost redus la 50 de euro/zi. Sistemul bancar este tot mai aproape de colaps. Dacă BCE nu va prelungi linia de finanţare pentru băncile elene, acestea nu vor putea rămâne deschise. Oficialii BCE avertizează însă că rezultatele referendumului de duminică vor hotărî dacă BCE mai acordă sau nu finanţare băncilor greceşti. 

„Referendumul este exclusiv relevant pentru analizele şi deciziile noastre pentru că afectează posibilităţile de a încheia o înţelegere între Grecia şi alte state din zona euro. Dacă rezultatul va fi împotriva reformelor, atunci va fi mai dificil pentru ajungerea la un astfel de acord. Dacă rezultatul va fi favorabil, atunci situaţia este total opusă”, explică Vitor Constancio, vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene. 


Alexis Tsipras a avut, miercuri, un scurt moment în care a anunţat că acceptă toate condiţiile creditorilor, „cu mici modificări”. Dacă ar fi făcut aceste concesii cu câteva zile înainte, Grecia putea evita falimentul. Venită în al treisprezecelea ceas, bunăvoinţa lui Tsipras a fost retezată scurt de nemţi: condiţiile nu mai pot fi refuzate sau acceptate pentru că nu mai sunt valabile. Tsipras s-a repliat rapid şi şi-a reluat discursul agresiv.

Doi Premierul elen Alexis Tsipras este conştient că-şi joacă ultima carte cu referendumul de duminică, spun analiştii. Majoritatea liderilor europeni sunt nemulţumiţi de felul în care înţelege să negocieze premierul radical de stânga, care a blufat până în ultimul moment, sperând că va forţa creditorii internaţionali să-i accepte condiţiile doar pentru a salva FMI, zona euro, moneda unică şi Banca Centrală Europeană de o lovitură de imagine atât de puternică precum un Grexit. 

Tsipras însuşi şi-a devoalat bluful în momentul în care, cu câteva ore înainte de scadenţa unei rate de 1,5 miliarde de euro către FMI, a decis să accepte oferta troicii. „Oferta nu poate fi refuzată sau acceptată pentru că nu mai este valabilă”, i-a tăiat-o ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schauble, cel despre care s-a zvonit că a refuzat să se mai afle în cameră cu ministrul grec al Finanţelor, Ianis Varoufakis, după ce acesta din urmă ar fi fost extrem de agresiv - fizic - faţă de şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem. 

Imediat, Tsipras s-a repliat şi a revenit la retorica radicală, acuzând creditorii internaţionali de tentative de şantaj la adresa Greciei, vorbind iar despre interesele oculte pe care aceştia le au pentru a sugruma economia elenă. Oficialii din zona euro se declară şocaţi de mesajele contradictorii din partea Atenei, scrie „Financial Times”. 

Analiştii spun că statul elen va rămâne fără lichidităţi cândva în timpul acestui weekend. Similar, lichidităţile din sistemul bancar totalizează în jur de 500 de milioane de euro, insuficiente pentru ca băncile să-şi poată desfăşura operaţiunile, scrie cotidianul britanic „The Telegraph”. În continuare, retragerile de numerar din conturile bancare sunt restricţionate la 60 de euro pe zi pentru fiecare grec. În paralel, benzinăriile şi tot mai multe magazine refuză să accepte plata cu cardul. 

Joi, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a emis o analiză cruntă asupra ţării pe care, în urmă cu două zile, a inclus-o pe lista arieratelor - prima dată în istoria de 70 de ani a Fondului când o economie dezvoltată se alătură în acest bilanţ unor ţări precum Sudan, Zimbabwe, Afganistan şi Haiti, care nu şi-au mai putut plăti ratele la FMI. 

Economiştii Fondului susţin că Grecia nu va putea ieşi din această criză fără o nouă rundă de reeşalonare şi restructurare a datoriei publice, ajunsă la un nivel nesustenabil. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru/grecia-inc-o-dat-in-pragul-colapsului" target="_blank">View the story "Grecia, încă o dată în pragul colapsului" on Storify</a>]

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite