LIVE TEXT | Război în Ucraina. Rușii au atacat din primele ore ale zilei cu drone pe care scrie „An Nou Fericit”
0Este a 312-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Anul 2023 va fi anul "victoriei" în războiul împotriva Rusiei, a proclamat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în urările sale de Anul Nou.

UPDATE 15.30 Putin nu știe ce să facă în privința războiului împotriva Ucrainei în 2023. Elita rusă s-a împărțit în două tabere
În ajunul Anului Nou, s-au împlinit 23 de ani de când Putin este președinte al Rusiei, din 1999. Și la această aniversare, el pare mai izolat ca niciodată - scrie Washington Post . Peste 300 de zile de război brutal împotriva Ucrainei au subminat decenii întregi de dezvoltare atentă a relațiilor economice dintre Rusia și Occidentul. Agresiunea a transformat țara într-un paria, iar eforturile Kremlinului de a înlocui acele legături cu o cooperare strânsă cu India și China par să slăbească pe măsură ce războiul se prelungește. Detalii aici
UPDATE 13.00 Rușii au atacat din primele ore ale zilei cu drone pe care scrie „An Nou Fericit”
Șeful Poliției din regiunea Kiev a publicat pe Twitter o fotografie cu ceea ce susține că este un fragment din una dintre dronele doborâte, pe care este inscripționat mesajul, scris în limba rusă, "An Nou Fericit!".
În imagine se văd resturile unei drone pe care sunt desenate un cadou împachetat și o bombă care explodează. Detalii aici
UPDATE 12.50 Câinele de la Azovstal luat drept trofeu pentru Kadîrov s-a întors în Ucraina
Adik, un câine care a fost luat „prizonier de război” odată cu luptătorii ucraineni de la combinatul Azovstal, s-a întors în Ucraina, în urma unui schimb de 140 de prizonieri între cele două tabere, a anunțat un consilier al ministrului de interne ucrainean. Animalul a fost luat în vară și dus drept trofeu de război liderului cecen Ramzan Kadîrov. Detalii aici

UPDATE 06:20 Sirenele au răsunat în toată Ucraina încă de la primele ore ale anului 2023.
La Kiev au avut loc mai multe explozii, dar și în alte localități încă de la primele ore ale anului 2023. Sirenele s-au auzit în toată țara, iar oamenii au strigat de la balcoane „Glorie Ucrainei! Glorie eroilor!”.
Administrația militară din Kiev a afirmat că au fost distruse 23 de obiective aeriene lansate de forțele ruse. Atacurile asupra Kievului au avut loc la scurt timp după discursul lui Zelenski de Anul Nou. Detalii aici
UPDATE 05:00 Rusia şi Ucraina au făcut schimb de prizonieri de război
Rusia şi Ucraina au făcut schimb de prizonieri de război, cu puţin timp înainte de trecerea într-un nou an, transmite dpa.
Şeful biroului prezidenţial de la Kiev, Andrii Iermak, a precizat într-un comunicat distribuit pe Telegram că 140 de soldaţi s-au întors acasă. Agenţia de ştiri rusă TASS a transmis la rândul ei că armata rusă şi-a recuperat 82 de combatanţi, potrivit Agerpres.
Nu au fost furnizate detalii privind momentul sau locul schimbului. Ruşii restituiţi, în mare parte soldaţi răniţi, au fost transportaţi imediat la Moscova pentru continuarea tratamentului, a precizat TASS.
UPDATE 02:00 2023 va fi anul ''victoriei'', afirmă preşedintele Zelenski

Anul 2023 va fi anul "victoriei" în războiul împotriva Rusiei, a proclamat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în urările sale de Anul Nou, scrie AFP.
"Vrei credinţă şi speranţă? Ambele sunt de multă vreme în forţele armate (ucrainene) (...) Vrei lumină? Este în fiecare dintre noi, chiar şi atunci când nu există electricitate", a cărei furnizare este puternic afectată de masivele bombardamente ruseşti, a spus printre altele Volodimir Zelenski în mesajul său pe Telegram.
"La mulţi ani! 2023, anul victoriei noastre!", a încheiat el, la mai bine de zece luni de la declanşarea invaziei ţării sale de către Rusia, la 24 februarie 2022, chemându-şi compatrioţii la "muncă", la "luptă" şi "ajutor reciproc".
UPDATE 00:00 Zelenski salută memoria papei Benedict al XVI-lea şi îi atenţionează pe ruşi că ''un stat terorist nu va fi iertat niciodată''
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat sâmbătă memoria fostului papă Benedict al XVI-lea, despre care a spus că a fost un "eminent teolog" şi un "promotor al valorilor universale", relatează AFP, Reuters şi dpa.
"Exprim sincerele mele condoleanţe Papei Francisc, ierarhiei şi credincioşilor Bisericii catolice din întreaga lume pentru moartea papei Benedict al XVI-lea, eminent teolog, intelectual şi promotor al valorilor universale", a scris Zelenski pe Twitter, într-un mesaj care pare să fie, potrivit France Presse, un răspuns la condoleanţele exprimate mai devreme de liderul rus Vladimir Putin, acesta descriindu-l pe fostul papă drept "apărător al valorilor universale", relatează Agerpres.
Pe de altă parte, adresându-se poporului rus, Zelenski a asigurat pe Telegram că "un stat terorist nu va fi iertat niciodată", iar "cei care ordonă astfel de atacuri şi cei care le execută nu vor fi iertaţi, eufemistic vorbind", a consemnat dpa.
În mesajul cotidian difuzat mai devreme decât de obicei, Zelenski a notat, în rusă, că Rusia nu este în război cu NATO, "aşa cum mint propagandiştii voştri".