Kate Middleton, noi dezvăluiri despre viața după cancer. Ce i-au spus medicii despre recuperare
Prințesa de Wales a vorbit deschis despre perioada de recuperare după diagnosticul de cancer și despre felul în care apropierea de natură a ajutat-o să traverseze momentele dificile. Catherine a acordat un interviu rar pentru revista Country Life, într-un număr special coordonat de soțul său, Prințul William, în care a discutat cu scriitorul Robert Macfarlane despre speranță, echilibru și puterea naturii.

În timpul conversației, prințesa a făcut referire la avertismentul primit în spital cu privire la procesul de recuperare, explicând că acesta presupune atât zile bune, cât și perioade mai dificile.
„Mi s-a spus în spital că recuperarea mea nu va fi liniară. Vor exista zile bune și zile rele; va dura”, a povestit Catherine, potrivit publicației Express.
Ea a comparat acest proces cu ritmul naturii, unde perioadele de repaus și refacere sunt la fel de importante precum cele de dezvoltare. Prințesa a mărturisit că timpul petrecut în aer liber a devenit un refugiu în perioada dificilă prin care a trecut.
„Este la fel și în natură. Ne arată că perioadele de odihnă, reflecție și reînnoire sunt la fel de importante precum momentele de creștere”, a explicat aceasta.
Catherine a adăugat că natura îi oferă un spațiu în care nu simte presiunea așteptărilor celor din jur: „Nu ne cere nimic. Nu ne judecă și nu se așteaptă să demonstrăm ceva. Pur și simplu ne lasă să fim. A devenit cu adevărat refugiul meu și locul spre care am simțit instinctiv nevoia să mă îndrept”.
Întrebată de Robert Macfarlane unde găsește speranța, Prințesa de Wales a vorbit despre lecțiile pe care le-a învățat din apropierea de natură și despre legătura dintre oameni și lumea înconjurătoare.
„Că, în ciuda provocărilor pe care viața ni le poate aduce, nu suntem singuri și suntem conectați la ceva mai mare decât noi înșine”, a răspuns Catherine.
Scriitorul a povestit că și el găsește speranță în comunitățile care se mobilizează pentru protejarea râurilor și a mediului. Prințesa a fost de acord cu această perspectivă și a subliniat importanța implicării colective, mai ales în perioadele dificile.
„Nu aș putea fi mai de acord. Este sentimentul de speranță pe care îl găsim în cele mai întunecate momente. Trebuie să găsim lucrurile pe care le putem face împreună cu ceilalți, modalități de a ne conecta și de a oferi ceva înapoi”, a declarat ea.
În cadrul interviului, Catherine a vorbit și despre organizația Mind Over Mountains, care oferă sprijin pentru sănătatea mintală prin plimbări în natură, exerciții de mindfulness și întâlniri cu specialiști în consiliere și bunăstare emoțională.
Prințesa de Wales a susținut în repetate rânduri importanța activităților în aer liber, în special pentru dezvoltarea copiilor. Ea a povestit că propria relație cu natura a început încă din copilărie, când obișnuia să se joace în pâraie, să culeagă mure sau pur și simplu să petreacă timp singură, explorând lumea din jur.
Catherine a descris acele experiențe drept momente de libertate și bucurie, pe care încearcă să le transmită și propriilor copii: Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.
„Este ceva ce îmi amintesc să fac și cu propriii mei copii; să le ofer libertatea de a explora, în loc să le spun în permanență ce să privească sau ce să gândească”, a mărturisit prințesa.
Interviul apare într-o ediție specială a revistei Country Life, coordonată editorial de Prințul William. Acesta urmează astfel exemplul tatălui său, Regele Charles al III-lea, al Reginei Camilla și al mătușii sale, Prințesa Anne, care au ocupat anterior rolul de editor invitat al publicației.




















































