Guvernul italian decide intensificarea luptei împotriva corupţiei şi înfiinţează o „super-autoritate”
0
Consiliul de Miniştri al Italiei a adoptat vineri un decret-lege privind intensificarea luptei împotriva corupţiei, această decizie fiind luată pe fondul izbucnirii unor scandaluri care implică ofiţeri şi personalităţi politice, a declarat pentru presă prim-ministrul Matteo Renzi, citat de AFP.
Guvernul din Italia a decis astfel să creeze un fel de „super-autoritate” de luptă împotriva corupţiei prin gruparea mai multe servicii sub direcţia magistratului Raffaele Cantone, preşedintele al Autorităţii Naţionale Anticorupţie (ANAC)
„Am hotărât să atribuim ANAC puterile autorităţii de control a contractelor şi serviciilor publice”, a precizat Matteo Renzi, la finalul Consiliului de Miniştri. Liderul de la Roma a ţinut să puncteze că decizia de faţă a fost luată pentru că ANAC ar putea să acţioneze mult mai rapid pentru a preveni eventuale acte de corupţie.
„Dacă ANAC va avea îndoieli asupra comportamentului unei societăţi, va putea solicita prefectului vizat să o pună sub tutelă. În caz de afaceri dubioase, ANAC va avea puterea de a semnala problema şi de a propune punerea sub tutelă a părţii implicate din cadrul întreprinderii”, a adăugat cel mai tânăr prim-ministru din istoria Italiei.
Totodată, Matteo Renzi a menţionat a mai spus că aceste măsuri sunt o „ocazie uriaşă” pentru Italia. Concomitent, Cantone, un simbol al luptei anticorupţie din Italia, a apreciat decizia liderului de la Roma considerând că „soluţiile alese sunt curjaoase” şi că acestea „merg într-o direcţie bună”.
Italia este afectată de mai multe săptămâni de scandaluri politico-financiare de corupţie. Un exemplu este cel al primarului Veneţiei, Giorgio Orsoni, acuzat de implicare într-o afacere de corupţie şi spălare de bani, politicianul veneţian luând decizia vineri de a-şi înainta demisia.