Premierul Matteo Renzi anunţă adoptarea unei legi prin care Senatul italian va avea un rol strict consultativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul prim-ministru italian, Matteo Renzi, a adoptat un proiect de lege, luni, prin care urmează să fie abolit Senatul din Roma în forma sa actuală, oferindu-i acestuia doar un simplu rol consultativ, informează AFP, potrivit Agerpres.

Actul normativ constituţional aprobat recent intenţionează să transforme Senatul italian într-o adunare „în stil german” prin care se va reduce numărul de parlamentari şi, totodată, se va pune capăt „bicameralismului perfect” din Peninsulă.

Noul statut al Senatului a fost pus în discuţie cu mai multe luni în urmă, chiar de către actualul premier italian, Matteo Renzi, care a promis că va susţine o asemenea măsură.

Drumul unui act normativ în sistemul legislativ italian presupunea trecerea în prima fază prin Camera Deputaţilor, apoi supunerea lui la vot în Senat. Conform noului statut al Camerei Superioare, doar deputaţii vor putea să voteze legi, Senatul devenind în acest sens doar o adunare consultativă.

„Noua lege, adoptată în unanimitate, reprezintă o schimbare majoră pentru politica din Italia”, a declarat recent premierul italian Matteo Renzi.

„Senatul nu se va mai pronunţa asupra încrederii în Guvern şi nici în ceea ce priveşte bugetul”, a mai adăugat prim-ministrul de la Roma.

Conform legilor actuale din Italia, orice nou Executiv trebuia să obţină votul de încredere din partea celor două Camere.

Noua lege asupra Senatului va opera modificări inclusiv asura modului în care senatorii vor fi aleşi. Aceştia ar urma să nu mai fie aleşi direct şi, totodată, ar urma să nu mai primească indemnizaţii dacă au calitatea de consilieri regionali.

Noul senat din Italia ar urma să se numească „Adunarea Autonomiilor” şi va conţine 148 de membri (127 primari şi 21 de membri numiţi de preşedintia Republicii Italiene).

O altă măsură a premierului Matteo Renzi care a intrat de curând în prim planul presei internaţionale a fost scoaterea la vânzare, prin intermediul site-ului eBay, a circa 150 de autoturisme de serviciu ale oficialilor din Roma.


Citeşte şi:

Cine este Matteo Renzi, politicianul care va deveni cel mai tânăr premier din istoria Italiei

În urmă cu doar două săptămâni, Matteo Renzi anunţa că nici nu ia în calcul să preia funcţia de premier fără a fi ales de popor. Calculele s-au schimbat între timp, iar Renzi, liderul în vârstă de 39 de ani al Partidului Democrat, va deveni cel mai tânăr premier din istoria ţării. Totodată, el va fi al patrulea prim-ministru italian în doi ani şi al treilea premier consecutiv care vine la putere prin numire şi nu prin vot popular.

Guvernul din Italia a scos la vânzare 150 de autoturisme de serviciu pe site-ul eBay

Noul guvern al Italiei, condus de premierul Matteo Renzi, a decis să scoată la vânzare, prin intermediul site-ului eBay, o parte din autoturismele de serviciu ale oficialilor din Roma, scrie presa straină.

Noul premier italian anunţă ca prioritatea sa este lupta contra mafiei

Noul premier al Italiei, Matteo Renzi, a afirmat, duminică, în cadrul unei scrisori deschise, că prioritatea cabinetului său va fi lupta împotriva mafiei, precizând totodată că va aduce acest subiect inclusiv în atenţia Uniunii Europene, deoarece această problemă este una extinsă, informează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite