Video Două activiste de mediu au vandalizat un tablou de Monet, în semn de protest. Care a fost mesajul VIDEO
0Într-o încercare de protest, două activiste de mediu au atentat la o operă de artă. Tinerele au fost filmate în timp ce au vandalizat un tablou ce îi aparține lui Claude Monet expus la Muzeul Naţional din Stockholm.
Femeile, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, au stropit cu vopsea roşie geamul care protejează opera de artă, apoi și-au lipi mâinile de sticlă. Incidentul a avut loc în decursul zilei de miercuri, iar poliția suedeză a raportat că activistele au fost deja arestate, potrivit AFP.
Mesajul protestului
Tabloul vandalizat este „Grădina artistului de la Giverny”, pictat de Monet în anul 1900.
Pictura este „examinată de echipa de conservare a muzeului pentru a stabili dacă a fost deteriorată”, a precizat muzeul într-un comunicat.
Purtătoarea de cuvânt a instituţiei, Hanna Tottmar, a declarat că echipa speră să aibă „mai multe informaţii despre acest subiect până joi”.
Între timp, Organizaţia Aterställ Vatmarker (Restauraţi Zonele Umede) a revendicat acţiunea de protest. De altfel, această organizație a și făcut public videoclipul în care se pot vedea cele două feme, în timp ce murdăresc, cu vopsea roşie, geamul în spatele căruia se află opera de artă.
În tot acest timp ele scandează sloganuri precum „situaţia climatică este urgentă!” şi „sănătatea noastră este ameninţată!”.
Într-o declaraţie acordată AFP, organizaţia a acuzat guvernul suedez că nu şi-a respectat angajamentele internaţionale în ceea ce priveşte politica de mediu.
„Ar trebui să ne reducem emisiile cu 31%. Însă emisiile noastre continuă să crească. Este revoltător”, a declarat Helen Wahlgren, purtătoarea de cuvânt a grupului.