Diplomatul român Mihail Stuparu, numit la conducerea Delegaţiei UE din Emiratele Arabe Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe Catherine Ashton a anunţat vineri numirea a 12 noi şefi de Delegaţii UE, inclusiv a românului Mihail Stuparu la conducerea misiunii din Emiratele Arabe Unite (EAU).

Stuparu activează în prezent în cadrul Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), la Bruxelles, şi a fost, până în 2013, ambasadorul României în Australia şi Noua Zeelandă. El a fost, de asemenea, ambasador al României în Qatar şi Irak, se precizează în comunicat.

"Sunt încântată să anunţ numirea acestor candidaţi excelenţi la conducerea unor Delegaţii UE. Talentul şi expertiza lor reprezintă active semnificative pentru acţiunea externă a UE şi sunt nerăbdătoare să cooperez cu ei în noile lor roluri", a declarat Lady Ashton, totodată vicepreşedintă a Comisiei Europene (CE), citată în comunicat.

Procesul de numire este finalizat după trimiterea unei cereri de acreditare ca şef al Delegaţiei către ţara gazdă, se mai precizează în comunicat. Candidatul selectat îşi preia postul după ce ţara gazdă acordă acreditarea şi sunt îndeplinite anumite formalităţi administrative.

Ashton a anunţat în ianuarie deschiderea unei Delegaţii UE în EAU. Ceilalţi 11 diplomaţi au fost numiţi la misiuni în ţări din Africa, Asia şi America Latină.

Numirea lui Mihai Stuparu în funcţia de Şef de Delegaţie UE la Abu Dhabi este a treia poziţie de conducere în cadrul SEAE, pe care România o obţine, după nominalizarea ambasadorului Viorel Isticioaia în funcţia de director general pentru Asia, în 2010, şi a lui Traian Hristea în funcţia de Şef al Delegaţiei UE la Erevan, în 2011.

În acest moment, prezenţa românească în cadrul Serviciului se ridică la 18 persoane, din care 11 în Centrala de la Bruxelles şi 7 în delegaţiile UE.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite