CEDO ordonă Serbiei să nu folosească „arme sonore” împotriva manifestanţilor

0
Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) somează Serbia să nu utilizeze „arme sonore” pentru dispersarea sau controlul manifestanților, care au acuzat autorităţile sârbe de folosirea unui „tun sonic” .

Proteste în Serbia FOTO arhivă @SimeunovicBajic / X
Proteste în Serbia FOTO arhivă @SimeunovicBajic / X

Instanţa din Strasbourg a dat astfel dreptate, parţial, militanţilor care au acuzat autorităţile sârbe de folosirea unui „tun sonic” în 15 martie, cu ocazia unui miting de mare amploare la Belgrad, informează AFP, citată de Agerpres.

„Până la noi dispoziţii, orice utilizare a dispozitivelor sonore cu scopul de a controla mulţimea (cu alt obiectiv decât comunicarea) trebuie împiedicată”, a precizat Curtea.

Măsura „provizorie” a fost luată în cadrul unei proceduri aplicabile în „circumstanţe excepţionale” şi „cu risc iminent de încălcare ireparabilă” a unui drept fundamental garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

CEDO a fost sesizată de 47 de reclamanţi care participaseră la manifestaţia din 15 martie împotriva corupţiei şi pentru statul de drept.

Peste 300.000 de demonstranţi s-au adunat cu ocazia respectivă, a arătat o organizaţie de numărare independentă. În ziua aceea, puţin după orele 19.00, în timp ce manifestanţii ţineau un moment de reculegere, mulţimea s-a împrăştiat brusc, aparent fără niciun motiv, pe un bulevard din centrul Belgradului.

„Armele sonore” provoacă panică, accelerare a ritmului cardiac, tremurături, probleme auditive

Opoziţia şi unii din cei prezenţi la protest acuză poliţia că a utilizat un tun sonic, dispozitiv militar pentru dispersarea mulţimilor, sau altceva similar. Autorităţile nu recunosc că ar fi recurs la un astfel de atac.

„Reclamanţii afirmă că au resimţit diferite simptome, în special o teroare instinctivă, panică, un sentiment de şoc, o accelerare a ritmului cardiac, tremurături, probleme auditive, vărsături, greaţă sau tahicardie", a detaliat CEDO în comunicatul difuzat miercuri. „Unii afirmă că au fost răniţi din cauza panicii. Până la 4.000 de persoane au relatat despre experienţa incidentului", adaugă documentul.

Partidul Democratic din opoziţia de centru-stânga a reclamat săptămâna trecută autorităţile în Serbia, prezentând mărturii şi dosare medicale ale mai multor manifestanţi care afirmă că au avut probleme de sănătate după incident - afecţiuni ale auzului, acufene şi dureri de cap.

CEDO a precizat că decizia anunţată miercuri nu semnifică nicio luare de poziţie în privinţa utilizării efective a unei arme sonice în 15 martie, însă aceasta ar fi oricum ilegală în Serbia.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite