Candidatura olandezului Mark Rutte la șefia NATO, susţinută de SUA, Marea Britanie şi Germania

0
Publicat:

Favorit al Statelor Unite, Marii Britanii şi Germaniei la conducerea NATO, premierul olandez Mark Rutte este acum susţinut de trei din cele mai importante ţări ale alianţei pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg în acest post crucial, în plin război ruso-ucrainean.

Mark Rutte, premierul Olandei FOTO: Arhivă
Mark Rutte, premierul Olandei FOTO: Arhivă

Din cauza absenţei unui acord între aliaţi cu privire la o nouă personalitate, actualul secretar general al NATO a fost renumit în funcţie vara trecută pentru încă un an. Norvegianul a condus aşadar această organizaţie timp de zece ani, o perioadă marcată de tensiuni din ce în ce mai mari cu Rusia, scrie Agerpres.

Numele şefului demisionar al guvernului olandez, care este responsabil cu afacerile curente circulă insistent de luni de zile. Acum, Mark Rutte are sprijinul public a trei membri ai Alianţei Nord-Atlantice, începând cu cea mai importantă putere diplomatică şi militară a NATO, Statele Unite.

Washingtonul a transmis clar aliaţilor săi că prim-ministrul olandez va deveni "un secretar general excelent", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Dacă americanii au, în general, ultimul cuvânt cu privire la această alegere, poziţia revine însă unui european.

"Vrem un candidat puternic", a declarat mai devreme un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic Rishi Sunak, spunând că "sprijină cu putere" candidatura liderului olandez."Rutte este foarte respectat în cadrul Alianţei, are referinţa serioase în probleme de apărare şi securitate şi se va asigura că alianţa rămâne puternică şi gata să asigure apărarea şi descurajarea", a explicat el, salutând totodată perioada în care la conducerea NATO s-a aflat Jens Stoltenberg.

Şi cancelarul german Olaf Scholz "susţine numirea lui Mark Rutte în funcţia de secretar general al NATO", a anunţat purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, câteva ore mai târziu."Cu experienţa sa imensă, marea sa expertiză în politica de securitate şi simţul său acut al diplomaţiei, este un candidat excepţional", a scris el pe reţeaua de socializare X.

Dar unele din cele 31 de state membre ale Alianţei consideră că a sosit momentul ca o femeie să conducă NATO pentru prima dată. Premierul estonian Kaja Kallas şi-a exprimat interesul, dar numele lui Mark Rutte pare să iasă în evidenţă în prezent.

Prim-ministrul liberal şi-a anunţat intenţia de a părăsi scena politică olandeză, dar rămâne în funcţie până la formarea unui nou guvern. Negocierile s-au lungit după alegerile din noiembrie, câştigate de extrema dreaptă.

Un obişnuit al întâlnirilor la nivel european, Mark Rutte, în vârstă de 57 de ani, a reuşit să stabilească relaţii cu numeroşi lideri.

Un alt punct forte, notează AFP, este acela că Rutte l-a frecventat pe fostul preşedinte american Donald Trump, a cărui posibilă revenire după alegerile din noiembrie bântuie coridoarele sediului NATO de la Bruxelles. Mark Rutte nu a ezitat să îl contrazică public pe Trump în timpul unei vizite la Casa Albă.

Unul din criteriile menţionate la NATO pentru ocuparea postului de secretar general este şi acela al unui angajament suficient pentru apărare în ţara de origine a candidaţilor. Statele membre s-au angajat să dedice 2% din Produsul Intern Brut (PIB) acestui obiectiv, de care Ţările de Jos sunt foarte aproape, în special datorită acţiunii premierului Rutte. Va fi esenţial, susţin diplomaţii NATO, să apară implicaţi pe acest subiect în eventualitatea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Acesta le-a cerut de mai multe ori aliaţilor să crească cheltuielile dedicate apărării, în caz contrar SUA urmând să şi le reducă sau chiar să părăsească alianţa.

Anul trecut, ministrul britanic al apărării Ben Wallace - care între-timp a demisionat - şi-a anunţat candidatura la conducerea NATO, dar nu a reuşit să obţină acordul SUA, astfel încât mandatul norvegianului Jens Stoltenberg a fost reînnoit.

Totodată, România ar fi anunțat oficial aliații că îl propune pe Klaus Iohannis pentru conducerea NATO, potrivit unei postări pe platforma X a unui corespondent din SUA.

„România i-a notificat pe ceilalți membri NATO că intenționează să îl nominalizeze pe președintele țării, Klaus Iohannis, drept candidat pentru funcția de secretar general al NATO. Va complica efortul celorlalți aliați de a-l instala pe Mark Rutte ca viitor secretar general”, a scris Jennifer Jacobs pe X.

Următorul secretar general al NATO ar urma să fie anunțat la Summitul NATO din iunie. 

Administrația Prezidențială a refuzat însă să ofere un răspuns, argumentând că „nu comentează zvonuri”, potrivit sursei citate. 

Anterior, președintele Klaus Iohannis a susținut însă, într-o conferință de presă la Cotroceni, că în cazul unei astfel de propuneri ar analiza situația. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite