Boris Pistorius: europenii au nevoie de „cinci-opt ani” pentru reînarmare. Amenințările Rusiei trebuie luate în serios

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europa are o fereastră de timp de numai cinci până la opt ani pentru a-şi creşte capacitatea de apărare, inclusiv cea a industriei militare, în timp ce Statele Unite se reorientează tot mai mult către regiunea Indo-Pacifică, a apreciat ministrul german al Apărării Boris Pistorius într-un interviu acordat publicaţiei „Welt am Sonntag”.

Boris Pistorius FOTO Profimedia
Boris Pistorius FOTO Profimedia

Rusia îşi sporeşte considerabil producţia de armament pentru a susţine războiul în Ucraina şi ameninţă de asemenea statele baltice, Georgia şi Republica Moldova, ameninţări care „trebuie luate foarte în serios”, a indicat ministrul german, citat de agențiile de presă EFE și Reuters, preluate de Agerpres.

În acest timp, continuă Boris Pistorius, Statele Unite probabil îşi vor reduce angajamentul militar în Europa şi se vor orienta tot mai mult către regiunea Indo-Pacifică, „indiferent cine va fi următorul preşedinte”.

Prin urmare, „noi, europenii, trebuie să ne implicăm mai mult pentru asigurarea securităţii pe continentul nostru”, consideră Boris Pistorius, care a admis totodată că o creştere a producţiei de arme şi muniţii nu se poate face de azi pe mâine.

„Avem circa 5-8 ani pentru a recupera, în termeni de forţe armate, industrie şi societate”, a estimat ministrul german al Apărării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite