Boris Johnson: Toate marile bănci ruseşti vor avea activele îngheţate şi vor fi excluse din sistemul financiar britanic

0
0
Premierul britanic, Boris Johnson Foto: Arhivă
Premierul britanic, Boris Johnson Foto: Arhivă

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, prezintă cele mai recente sancţiuni împotriva Rusiei şi a afirmat că ucrainenii „se apără feroce” în faţa invaziei ruse, numindu-l pe Vladimir Putin un „agresor plin de sânge”.

Toate băncile importante din Rusia se vor confrunta cu îngheţarea totală a activelor din partea Marii Britanii.

De asemenea, prim-ministrul promite că săptămâna viitoare va fi elaborată o legislaţie care să interzică companiilor ruseşti să obţină finanţare pe pieţele din Marea Britanie.

Toate marile bănci ruseşti vor avea activele îngheţate şi vor fi excluse din sistemul financiar britanic. Premierul britnic a anunţat nclusiv îngheţarea totală şi imediată a activelor băncii VTB, Acest lucru îi va împiedica să acceseze lire sterline. 

Legislaţia va împiedica marile companii ruseşti şi statul să strângă finanţare sau să împrumute bani pe pieţele din Marea Britanie.

Îngheţarea activelor va fi aplicată pentru 100 de persoane sau entităţi noi.

Companiei aeriene Aeroflot i se va interzice aterizarea în Marea Britaniei.

Va exista o suspendare a licenţelor de export cu dublă utilizare pentru a acoperi lucrurile care pot fi utilizate în scopuri militare.

În câteva zile, Marea Britanie va opri exporturile produselor de înaltă tehnologie şi echipamente de rafinare a petrolului.

Va exista o limită a depozitelor pe care ruşii le pot face în conturile bancare din Marea Britanie.

Marea Britanie intenţionează să „colaboreze cu aliaţii” pentru a opri plăţile Swift, dar acest aspect „este o provocare”, a spus Johnson.

Sancţiuni financiare similare vor fi extinse şi în cazul Belarusului pentru rolul său în atacul asupra Ucrainei.

Marea Britanie va prezenta părţi din proiectul de lege privind criminalitatea economică înainte de vacanţa de Paşte

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite