Avion prăbuşit în Franţa: aeronava groazei s-a prăbuşit 9.500 de metri în 10 minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rude ale victimelor accidentului aviatic din Franţa FOTO AP
Rude ale victimelor accidentului aviatic din Franţa FOTO AP

Avion prăbuşit în Franţa: Airbus-ul A320 al companiei low-cost Germanwings a intrat într-o coborâre abruptă înainte de ciocnirea cu formaţiunile muntoase din Alpii francezi, în urma căreia au murit toate cele 150 de persoane de la bord.

Un Airbus A320 al companiei Germanwings, filiala low cost a Lufthansa, care asigura legătura între Barcelona (Spania) şi Düsseldorf (Germania), s-a prăbuşit marţi în Alpii francezi, cu 150 de oameni la bord — 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului.

Poliţia franceză a afirmat că nu există niciun supravieţuitor şi va fi nevoie de multe zile pentru scoaterea trupurilor neînsufleţite de la locul tragediei, având în vedere zona muntoasă greu accesibilă. Reprezentanţii companiei susţin că avionul prăbuşit în Franţa a intrat într-o coborâre abruptă care a durat în jur de 10 minute înainte de a se prăbuşi. Totodată, compania a anunţat că pilotul avionului prăbuşit în Franţa avea o experienţă de 10 ani şi 6.000 de ore de zbor la manşa unor avioane de tip Airbus. 

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor preliminare ale anchetatorilor, avionul Airbus A380 ar fi căzut rapid de la altitudinea de 10.000 de metri, în doar două minute, existând informaţii contradictorii şi referitoare la transmiterea de către piloţi a unui semnal de alertă, informează Europe1.  Resturile avionului prăbuşit în Franţa sunt concentrate pe o rază de doi kilometri, iar autorităţile nu exclud nici o eroare umană, nici o defecţiune tehnică.

Avion prăbuşit în Franţa: O cutie neagră a fost recuperată

Echipele de intervenţie au recuperat una dintre cutiile negre ale avionului prăbuşit în Franţa, şi anume cea care a înregistrat parametrii tehnici şi conversaţiile piloţilor. Elicoptere de salvare au localizat resturile fuselajului şi mai multe cadavre.

Un martor ocular care a observat avionul Airbus A320 al companiei low-cost Germanwings cu puţin timp înainte ca acesta să se prăbuşească în Alpii francezi susţine că aparatul zbura la o altitudine foarte joasă, dar nu a remarcat vreun alt element care să indice posibile probleme. „Mi s-a părut straniu că zboară aşa, la acea altitudine nu avea cum să treacă de munţi“, afirmă martorul, care este şeful unei fabrici de cherestea din localitatea franceză Prads-Haute-Bléone, în apropierea căreia s-a prăbuşit avionul. 

El mai spune că nu a observat fum ieşind din avion şi nici nu a auzit zgomote neobişnuite, dar nu a auzit nici impactul aparatului cu solul, care s-a produs la circa zece kilometri depărtare de locul unde se afla în acel moment.

Avion prăbuşit în Franţa: imagini de la locul accidentului aviatic soldat cu 150 de morţi


Avion prăbuşit în Franţa: Condiţiile meteo erau bune

Condiţiile meteo din zona unde s-a prăbuşit avionul erau excelente. Înainte de a ajunge deasupra Franţei, avionul a traversat mai multe zone cu turbulenţe, unde au fost consemnate precipitaţii şi furtuni, mai ales deasupra regiunii mediteraneene şi a Golfului Leon. Specialiştii spun că accidentul este neobişnuit mai ales că s-a întâmplat în condiţii meteorologice excelente şi în timpul zborului de croazieră, care este de departe cel mai sigură fază a unui zbor. 

   

image

Foto

image
image

16 elevi şi doi bebeluşi printre victimele avionului prăbuşit în Franţa

Printre persoanele aflate la bordul avionului erau 67 de cetăţeni germani, 45 de spanioli şi cel puţin un belgian. De asemenea, la bord erau 16 elevi şi doi profesori de la Liceul german Joseph-Koenig, situat în oraşul Haltern am See, dar şi doi bebeluşi. Directorul companiei Germanwing a precizat că avionul Airbus A320 zbura sub pavilionul Germanwings din 2014, după ce a efectuat curse pentru Lufthansa, şi a fost supus ultimei verificări importante în vara lui 2013, apoi a fost examinat în martie la Dusseldorf.

Avion prăbuşit în Franţa: un atentat nu este exclus

Deputatul Christophe Castaner, care a survolat locul prăbuşirii cu un elicopter, alături de ministrul de Interne Bernard Cazeneuve declara: „O scenă apocaliptică. Sunt doar resturi şi cadavre“, a spus el, asigurând că „pista teroristă nu este câtuşi de puţin privilegiată“.

Experţii sunt de părere că fiindcă resturile avionului prăbuşit în Franţa sunt concentrate într-o zonă relativ restrânsă, este mai puţin probabil ca accidentul să fie consecinţa unui atentat cu explozibil. 

Această variantă nu exclude însă pista unei deturnări a aeronavei care s-ar fi terminat cu prăbuşirea avionului în Franţa.

Avion prăbuşit în Franţa: Autorităţile au suspendat căutările victimelor 

Autorităţile franceze au suspendat, pe parcursul nopţii, căutările victimelor accidentului aviatic produs în sud-estul Franţei, relatează presa de la Paris.

Sute de membri ai echipelor de intervenţie au suspendat căutările la lăsarea serii şi pe fondul ninsorii.

O echipă de fotbal suedeză trebuia să se afle la bordul avionului prăbuşit în Franţa

O echipă de fotbal din Suedia a schimbat în ultimul moment zborul deşi ar fi trebuit să se afle la bordul avionului prăbuşit în Alpi, potrivit AFP.

Echipa „Dalkurd FF“ din Borlaenge, centrul Suediei, trebuia să zboare către casă, imediat după o oprire în Catalonia. Însă, la sosirea pe aeroportul din Barcelona, membrii echipei au decis că halta în Dusseldorf ar fi fost prea lungă, aşa că şi-au reprogramat alte trei zboruri, prin Zurich şi Munchen.

„Către toţi cei care au încercat să ne contacteze în ultimele câteva ore, vă transmitem că suntem acasă şi suntem bine“, a notat Frank Pettersson pe Twitter, golgheterul echipei de fotbal. „A fost vorba de alt avion. Fie ca ei să se odihnească în pace“, se arată în mesajul fotbalistului suedez.

Directorul „Dalkurd FF“ a declarat pentru publicaţia Aftonbladet că echipa a scăpat la mustaţă de o tragedie. „Trebuia să ne aflăm în acel avion. Erau patru avioane care plecau cam în acelaşi timp şi care zburau spre nord, peste Alpi. Patru avioane, iar noi am avut jucători în trei dintre ele. Puteţi spune că am fost foarte, foarte norocoşi“, a declarat Adil Kizil, directorul echipei de fotbal suedeze.

avion prabusit in franta infografie
avion prabusit in franta infografie

Pe aceeaşi temă:

Avion prăbuşit în Franţa: 150 de persoane au murit în Alpii francezi

Detalii tehnice despre avionul Airbus A320-220

Avion prăbuşit în Franţa - al treilea cel mai grav din istoria ţării. Cele mai tragice accidente aviatice de pe teritoriul francez

Ce s-a întâmplat cu zborul Germanwings 4U9525

Avion prăbuşit în Franţa: Cei 16 elevi şi profesorii lor se întorceau dintr-un schimb de experienţă

O echipă de fotbal a evitat în ultima clipă îmbarcarea la bordul aeronavei

Avion prăbuşit în Franţa: O mamă şi fiul ei de opt luni se întorceau de la înmormântarea unei rude

Un fotbalist român şi-a schimbat în ultimul moment biletul şi a scăpat cu viaţă. Acelaşi noroc l-a avut şi Dorinel Munteanu în 1996

Aripi frânte: accident aviatic în Alpii francezi

Avion prăbuşit în Franţa: Posibile cauze ale tragediei aviatice din Alpii francezi

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite