Hipnoterapeut: „Hipnoza te ajută să uiţi experienţele dureroase“

Mintea este atât de puternică, încât poate rezolva orice problemă aparent fără soluţie, ba chiar poate stimula procese de vindecare. Dar, uneori, are nevoie de puţin ajutor.

Acum suntem puţin mai aproape de a înţelege ce înseamnă, de fapt, hipnoza. Ne-am lăsat învăluiţi de atmosfera de hipnoză  – o încăpere semiluminată  din Bucureşti, care prin decorurile vintage aprinde, parcă, zona creierului unde sunt păstrate amintirile din casa bunicii, cu muzică de relaxare în surdină. Ne-am aşezat chiar pe scaunul „de hipnoză“. Am ascultat glasul molcom al hipnoterapeutei Laura Monica Radu (44 de ani). Singurul lucru pe care nu am reuşit să-l atingem a fost transa hipnotică. Am fost, practic, primii clienţi din cabinetul psihoterapeutei care au venit pentru hipnoză şi nu au obţinut-o. Dar asta numai pentru că este un timp pentru toate, chiar şi pentru hipnoză.

„Weekend Adevărul“: Am venit să mă hipnotizaţi.

Laura Monica Radu: A, nu se poate aşa. Am avut de multe ori solicitări pentru transă hipnotică de la prima şedinţă, dar nu se poate. Hipnoza o folosim în cadrul unei intervenţii terapeutice în care se stabilesc scopurile terapiei şi în care eu, ca terapeut, decid dacă este cazul sau nu să facem hipnoterapie. Nu facem hipnoză doar pentru spectacol...

Să ştiţi că există persoane în România care spun că pot face hipnoză oricând şi oriunde.
 

Nu e aşa. Hipnoza este un instrument, nu este o metodă de terapie în sine. Ea funcţionează în cadrul unei terapii. La noi în  ţară, practică hipnoterapie cei care sunt formaţi în hipnoză clinică, relaxare, terapie ericksoniană, de profesorul Ion Dafinoiu, de la Iaşi, şi mai există Asociaţia de Hipnoză  şi Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală a doamnei psihoterapeut Irina Holdevici.  
Amândoi sunt elevii lui Vladimir Gheorghiu, un renumit psiholog hipnoterapeut care a plecat în Germania. El a făcut la noi în ţară, în anii ’70, prima anestezie hipnotică pe un pacient actor căruia îi era foarte frică de extracţiile dentare. I s-a făcut extracţia dentară sub hipnoză.

ANESTEZIE PRIN HIPNOZĂ  

Chiar se poate face anestezie prin hipnoză, fără să  fie nevoie de chimicale?
 

Da. În străinătate sunt hipnoterapeuţi care au realizat anestezie hipnotică premergătoare unor intervenţii chirurgicale mici, de exemplu extragerea unui lipom (n. r. – tumoare benignă formată din ţesut gras) situat imediat sub piele. Beneficiile au fost că fie nu s-a mai folosit deloc anestezic obişnuit, fie s-a folosit în cantităţi mai mici. La noi nu s-a realizat acest lucru încă.

Cum selectaţi pacienţii pentru hipnoză?
 

În general, noi, oamenii, funcţionăm după nişte tipare interioare, nişte hărţi, nişte automatisme funcţionale, comportamentale, emoţionale pe care ni le-am construit din copilărie. Să vă  dau şi un exemplu. În copilărie, părinţii m-au agresat, nu au stat lângă mine, s-au comportat urât. Eu, ca şi copil, mi-am construit o hartă că lumea este ostilă, rea. După aceea, în adolescenţă, ori s-au mai estompat, ori s-au accentuat aceste tipare, în funcţie de experienţele de viaţă. Iar hipnoza acţionează  la nivel subconştient pentru a schimba aceste hărţi din interiorul fiecăruia. Eu, după ce am aplicat metodele clasice, în care discut cu pacientul, identific probleme şi aşa mai departe, constat că nu progresăm, mă gândesc că este o problemă deosebită care necesită resurse deosebite şi atunci apelez la hipnoterapie.

SE „LUCREAZĂ“ ÎN EMISFERA DREAPTĂ  

Oricine poate fi hipnotizat?

Cu condiţia să-şi dorească acest lucru, da. Dar nu eu te hipnotizez pe tine, ci eu îţi creez  
cadrul pentru ca tu să trăieşti transa hipnotică. Ţi-o construieşti singur, cu resursele tale interioare, cu imaginaţia şi creativitatea, cu tot ce e înăuntrul tău. Eu sunt doar un însoţitor.

Dacă ar fi să ne gândim inginereşte, ce se întâmplă  cu omul atunci când intră în transa hipnotică? 

Se întâmplă un proces de disociere între partea conştientă  şi cea inconştientă. Procese de disociere aţi trăit de multe ori. Când v-aţi uitat la un film interesant şi trăiaţi odată cu personajul, vă era frică în momentele tensionate... Ei, aia este un fel de transă, pentru că aceea nu era realitatea, era ceea ce vedeaţi în film şi nu aveaţi de ce să aveţi emoţiile respective. Sau când citiţi o carte interesantă... Asta se întâmplă când eşti în starea de transă. Noi trăim transe aproape în fiecare zi. La fel, transa hipnotică are la bază  o disociere conştient-inconştient, mecanism care permite pacientului accesul direct la resursele şi informaţiile aflate în inconştient. În timpul transei, pacientul funcţionează simultan pe mai multe niveluri de cunoaştere, fiecare operând relativ independent. O parte rămâne „observator ascuns“, disociat de experienţele sugerate ale transei... Şi astfel, pacientul poate să participe şi să  răspundă la sugestii în timp ce se observă pe sine implicându-se în această experienţă.

Putem localiza cumva în creier unde acţionează hipnoza?

Problemele emoţionale aparţin emisferei drepte. Este emisfera emoţiei, a creativităţii, a lucrurilor frumoase. Emisfera stângă este a raţiunii, a logicii, a matematicii. Majoritatea problemelor cu care ne confruntăm sunt emoţionale şi aparţin emisferei drepte. Prin hipnoză, noi ne adresăm direct emisferei drepte.

Aţi avut şi persoane care pur şi simplu nu reuşesc să intre în transa hipnotică?

Eu nu am avut astfel de persoane, dar este posibil să fie. În momentul în care tu, ca psihoterapeut, induci o transă hipnotică  pacientului, el deja se aşteaptă la asta. Deja tu ai stabilit cu el o relaţie terapeutică.

De la a câta şedinţă de terapie puteţi începe hipnoza?

În general, la a treia, a patra şedinţă aplic această tehnică.

Pentru ce vin, în general, oamenii care vă solicită hipnoterapie? Ce speră să obţină prin hipnoză?

Să-şi amintească nişte lucruri, în general. Sau să  uite altceva. Acestea sunt cele mai frecvente solicitări. Şi funcţionează!

Chiar putem uita un eveniment din viaţa noastră dacă  ne dorim asta?

Sigură că da! Prin procese de disociere, după care reasociem. Şi atunci pot să se întâmple amnezii (n. r. –  pierderi de memorie), hipermnezii (n. r. – excitaţie excesivă, patologică a memoriei).

EXPERŢI ÎN PROPRIILE PROBLEME

Practic, ce se întâmplă?

Practic, poţi să dai sugestii de amnezie în timpul transei hipnotice, de exemplu. Unele aspecte din istoria personală pot fi maximizate, cum sunt experienţele pozitive, reuşitele, dragostea primită în copilărie de la bunici, toate acestea pentru a creşte stima de sine. Iar altele le putem minimiza, pentru a nu mai fi dureroase.

Şi cum faceţi asta? Îi spuneţi ceva anume pacientului?

E un scenariu...

Dar este o interacţiune?

Poate fi şi interacţiune, poţi să foloseşti sugestii, iar pacientul să nu răspundă sau poate să răspundă în timpul transei, sunt diverse feluri de transă hipnotică. Dar pacientul alege dinainte cum vrea să decurgă transa. Eu, ca psihoterapeut care aplic o hipnoză non-directivă, cu sugestii indirecte, las pacientul să fie expert în propria lui problemă. În ideea că aşa cum şi-a produs problema, tot aşa, interiorul lui ştie să şi scape de ea sau să schimbe situaţia, să găsească  soluţia cea mai bună. ;_.

Cu ajutorul hipnozei ca şi componentă a actului psihoterapeutic se pot rezolva diverse tipuri de dependenţe, printre care şi fumatul.

„Se pot crea amintiri false“Putem spune că persoana hipnotizată se lasă pe mâna dumneavoastră. E adevărat că puteţi să „faceţi orice“  cu ea?

Nu pot să fac orice... Fac numai ce-şi doreşte pacientul. În timpul hipnozei, într-un cabinet psihoterapeutic, nimeni n-o să-şi bată joc de pacient. Psihoterapeutul îl lasă pe pacient să aleagă să facă ceea ce-şi doreşte, inclusiv dacă să meargă mai adânc în transă. Pacientul alege cât şi cum se desfăşoară hipnoza. Se stabilesc şi semnale ideomotorii (n. r. – diverse semne cu mâinile, de exemplu), dacă vrea să iasă din transă. 

V-am întrebat asta pentru că vreau să ştiu dacă  suntem sau nu în siguranţă în cazul în care, să spunem, ajungem din greşeală pe mâinile unei persoane care practică  hipnoza, dar nu este autorizată să o facă. Se poate profita de o persoană în transă?

Da, dar nu ştiu de ce ar face-o. Totuşi, o persoană nu poate fi hipnotizată fără acceptul ei. 

Se pot crea amintiri false în timpul transei?

Da, ai putea să creezi nişte amintiri false exact pe acel principiu al disocierii şi reasocierii.

Care sunt hipnoterapeuţii în care putem avea încredere?

Un hipnoterapeut trebuie să aibă studii de specialitate, să fie psiholog sau medic, să urmeze o formare, care înseamnă  600 de ore de curs, ceea ce durează, în medie, patru ani şi jumătate. 

În timpul transei se pot crea şi manifestări fizice? Am văzut un documentar în care unei tinere aflată în transă hipnotică i s-a aplicat pe mână o monedă rece, dar i s-a spus că e fierbinte. Imediat pielea s-a înroşit şi la scurt timp a făcut băşici ca de arsură. Este, într-adevăr, posibil aşa ceva?

Da, se poate, tot pe baza sugestiilor. Pe acelaşi principiu se bazează  şi managementul durerii cu ajutorul hipnoterapiei. Sau anestezia sub hipnoză, cum vă spuneam.

CE AFECŢIUNI SE POT TRATA

Se pot trata afecţiuni fizice cu ajutorul hipnozei?

Se poate aplica hipnoza şi în afecţiuni care au mecanisme psihologice de declanşare, cum sunt ulcerul gastric, diferite tulburări cardiovasculare, sindromul de colon iritabil, colecistitele. Şi pentru controlul durerii este eficientă. Iar în zona psihologică, prin hipnoză  putem interveni în caz de tulburări afective, depresii, tulburări anxioase, stres posttraumatic, ipohondrie, bulimie, anorexie... Discutabilă  este aplicarea hipnozei în psihoze, dar un psihoterapeut experimentat face şi acest lucru. Ceea ce este o utopie e să credem că  orice boală poate fi vindecată prin hipnoză, inclusiv cancerul.

Dar îi poate ajuta, totuşi, în vreun fel hipnoza pe bolnavii de cancer?

Bolnavului de cancer i se poate induce o stare simplă de relaxare, se pot mobiliza mecanismele de coping(n. r. – eforturi de adaptare la problemele cu care ne confruntăm) necesare luptei cu boala şi cu tratamentul şi adaptării la noua condiţie, de vizualizare dirijată, adică putem stimula imunitatea. Tot prin hipnoterapie se pot potenţa efectele tratamentului, pacientul poate fi ajutat să-şi controleze durerea, să-şi rezolve tulburările de stres cu care se confruntă, de la tulburări de adaptare, depresie, anxietate până la tulburări de stres posttraumatic... De asemenea, se pot face reasocieri ce îi permit resemnificarea bolii, folosirea acesteia ca mijloc de dezvoltare a sensului lucrurilor, bolii şi al vieţii.

Un hipnoterapeut trebuie să aibă studii de specialitate, să fie psiholog sau medic, să urmeze o formare, care înseamnă 600 de ore de curs, ceea ce durează, în medie, patru ani şi jumătate.

„E ca în dragoste, vine de la sine“

Aţi întâlnit şi oameni care să refuze categoric hipnoza?

Nu, ştiţi cum e? E ca în dragoste, vine de la sine. Nu forţează  nimeni. Psihoterapeutul nu e prieten cu pacientul, dar acţionează  cu empatie, înţelegere, tot ceea ce ţine de o relaţie umană  autentică, nu joacă nimeni teatru, pentru că nu funcţionează. Dacă observi tu, ca terapeut, că nu poţi să construieşti o relaţie terapeutică din diverse motive, corect ar fi să  refuzi terapia. Prin urmare, n-am avut niciun „nu“. Pentru că  deja pacientul ştie cine sunt, ştie de ce a venit, are încredere.

Cum decurge o şedinţă de hipnoterapie?

Păi, îl întreb ce ştie despre asta şi cam cum ar şti cineva din exterior că el este hipnotizat. Nu încep neapărat cu o transă  hipnotică. Încep cu o metodă de relaxare. Relaxarea nu e hipnoză şi nici hipnoza nu este somn. După aceea, mă  folosesc de nişte teste de sugestibilitate.

La ce folosesc?

Să văd dacă este sugestibilă persoana respectivă. Oamenii nu sunt, în general, nici uşor sugestibili, nici greu sugestibili. O persoană greu sugestibilă niciodată nu ar face schimbări în viaţă, iar o persoană uşor sugestibilă ar fi extrem de influenţabilă. Nu prea există aceste extreme.

În funcţie de rezultatul la aceste teste se aplică un anumit tip de hipnoză?

Da. Noi putem fi sugestibili în multe feluri: vizual, auditiv, olfactiv. Şi pentru a intra în transa hipnotică, ne folosim de simţuri. Bun, după ce am aflat ce tip de sugestibilitate are pacientul, îl  întreb dacă este de acord să încercăm să rezolvăm problema folosindu-ne  
de o transă hipnotică.

Şi apoi îi creaţi un anumit decor? Puneţi pacientul pe o canapea sau stă tot aici, pe acest fotoliu?

Fiecare terapeut face aşa cum doreşte, dar în general totul se întâmplă pe scaunul obişnuit de terapie. Apoi se folosesc anumite scenarii, în funcţie de problematica persoanei respective, în funcţie de ce vrem să rezolvăm, unde vrem să ajungem.

Îi vorbiţi într-un anumit fel?

Da. Dar n-aş vrea să dezvălui chiar tot ce fac... Ceea ce pot să vă spun este că sunt patru etape mari. Mai întâi induc transa hipnotică, apoi aprofundăm transa, apoi facem demersul terapeutic propriu-zis şi ieşirea din transă.

La ieşirea din transă ţine minte ce s-a întâmplat?

Pacientul alege dacă să ţină minte sau nu.

Cât durează o transă?

Cam 20 de minute. Depinde de fiecare persoană în parte.

Dacă stă mai mult în transă există reacţii adverse?

Nu. De multe ori sunt întrebată de pacienţi ce se întâmplă  dacă nu pot ieşi din transă. Şi le spun că în majoritatea cazurilor nu există riscul acesta. Şi dacă ar fi posibil aşa ceva, va adormi, va trece în starea de somn, după care se va trezi. Dar la mine în cabinet nu s-a întâmplat niciodată. 

E nevoie de mai multe şedinţe? Pentru a uita, de exemplu, un eveniment traumatic...

Se merge încet, în paşi mici, în ritmul pacientului. Uneori, ritmul pacientului poate fi rapid. Eu mă duc după pacient.

Unele aspecte din istoria personală pot fi maximizate, cum sunt experienţele pozitive, reuşitele, dragostea primită în copilărie de la bunici, toate acestea pentru a creşte stima de sine.