Cum ne protejăm de caniculă. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile în fața căldurii

0
Publicat:

Canicula este definită ca o perioadă cu călduri excesive care durează peste cinci zile. Poate avea efecte negative, nu doar asupra sănătății fizice, ci și psihice. Persoanele cele mai vulnerabile sunt copiii și bătrânii, dar în lipsa îngrijirilor, oricine poate suferi din cauza căldurii.

Canicula  FOTO Profimedia
Canicula FOTO Profimedia

Efectele diferă de la organism la organism. În timp ce unele se pot adapta mai ușor la aceste temperaturi extreme, unele persoane vulnerabile vor avea de suferit mai mult. Sunt de luat în calcul elemente precum starea generală a sănătății, greutatea corporală, vârstă, boli cronice (hipertensiune arterială, diabet, alcoolism, boli psihice, boli cardiace, pulmonare sau renale), etc, scrie Bioclinica.

În condiții normale, corpul se răcește prin transpirație. Dar, în anumite condiții, asta nu e suficient, iar corpul se supraîncălzește. De exemplu, când umiditatea este prea mare, iar transpirația nu se evaporă pe cât de repede ar trebui.

Alte condiţii legate de risc includ vârsta, obezitatea, febra, deshidratarea, bolile cardiace, bolile mentale, slaba circulaţie, arsurile solare şi unele medicamente, droguri sau alcool. 

Specialiștii spun că la primele semne de alterare a stării de sănătate (dureri de cap, amețeli, frisoane, vărsături), se recomandă prezentarea de urgență la medic!

Ce efecte se văd în organism când temperaturile o iau razna

Expunerea la caniculă determină următoarele probleme de sănătate:

  • Edeme ale mâinilor și picioarelor, care dispar după 1-2 zile de la încetarea expunerii la căldura;
  • Erupții ale pielii, sub forma unor mici puncte roșiatice, ca rezultat al inflamației canalelor glandelor sudoripare. La nivelul pielii expuse direct razelor soarelui pot apărea arsuri.
  • Crampele musculare sunt contracții involuntare, care dau senzația de durere ascuțită. Apar frecvent la nivelul abdomenului, brațelor, picioarelor.
  • Insolația apare la persoanele care se expun direct la soare o perioada mai lungă și se manifesta prin dureri de cap, somnolență.
  • Transpirații excesive, amețeli, oboseală, greață, sete intensă, dureri de cap, senzația lipsei de aer, bătăi intense ale inimii;
  • Sincopa de căldură (amețeli) apare ca urmare a fluxului insuficient de sânge la nivelul creierului, în special în momentul trecerii din poziția șezând în poziția ridicat;
  • Hiperpirexia (temperatura corpului mai mare de 41 de grade) este cea mai severă complicație a expunerii la caniculă. Se asociază cu pierderea completă sau parțială a cunoștinței, puls rapid, senzația lipsei de aer și necesită intervenție medicală imediată

Recomandări ale MS, în zilele caniculare, pentru populația generală

Ministerul Sănătății (MS) are o serie de recomandări pentru populația generală.

  • Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 - 18;
  • Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 grade Celsius;
  • Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
  • Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
  • Beţi zilnic între 2 – 4 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 - 20 de minute.
  • Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acestea favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
  • Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
  • O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
  • Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).

Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe

Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;

Țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;

Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă;

Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale;

Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.

Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor la copii

  • Pentru sugari și copii mici:
  • realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldura, umiditate excesivă şi curenţi de aer;
  • sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă;
  • se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită;
  • copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale din fibre naturale comode;
  • nu va fi scos din casă decât în afară perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu pălărie pe cap;
  • copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete și foarte bine spălate;
  • mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casa fără adaos de conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool;
  • la cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică;
  • atenţie deosebită se va acorda condiţiilor de igiena atât pentru copil cât și pentru mama. Copilul va fi ţinut cu hăinuțe sau scutece curate şi uscate;
  • copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei.
  • Pentru copii și familie
  • Daţi copilului să consume, în mod regulat, lichide proaspete, chiar dacă acesta nu vi le cere, şi ajutaţi-l să le bea;
  • Nu lăsați niciodată copilul singur, chiar pentru perioade scurte de timp, în maşini sau în încăperi prost ventilate;
  • Luaţi cu dumneavoastră cantităţi suficiente de apă în cazul unei deplasări cu un autovehicul;
  • Evitaţi să scoateţi copilul din casă, pe perioadă de caniculă
  • Nu uitaţi să-i protejaţi capul cu o pălărie de soare;
  • Nu ezitaţi să lăsaţi copilul dezvelit atunci când doarme;
  • Nu este recomandat scăldatul în apă rece.
  • Recomandări pentru populaţia cu risc
  • Pentru vârstnici, persoane cu boli cronice, persoane cu dizabilităţi, MS are recomandări specifice:
  • crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului
  • hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casa fără adaus de conservanți
  • alimentația vă fi predominat din legume și fructe proaspete
  • se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile
  • este interzis consumul de alcool și cafea în timpul caniculei
  • se va evita circulația în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte ușoară din materiale vegetale precum și pălăriuță de protecție pe cap.
  • persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util că în aceste perioade, persoanele cu afecțiuni cronice, cardiovasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente
  • menținerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a cate 3 – 4 dușuri pe zi
  • nu se introduce niciun medicament nou în schema de tratament, chiar dacă acesta poate fi procurată fără reţetă;
  • Recomandări depun un efort fizic deosebit
  • Unele persoane, prin natura muncii lor, depun efort fizic deosebit. Iată ce le recomandă MS:
  • dozarea efortului în funcție de perioadele zilei încercând se evite excesul de efort în vârfurile de caniculă. Dacă valorile de căldură sunt foarte mari se va proceda la stoparea activității
  • se va asigura hidratarea corespunzătoare cu apă minerală, apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casa fără adaus de conservanți
  • este total contraindicat consumul de cafea și alcool în această perioadă
  • utilizarea unui echipament corespunzător, din materiale vegetale și echipament pentru protejarea capului de efectele căldurii excesive

Recomandări pentru angajatori

Și angajatorii au o serie de obligații, pentru ameliorarea condițiilor de muncă, astfel:

  • reducerea intensității şi ritmului activităților fizice;
  • asigurarea ventilației la locurile de muncă;
  • alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer.
  • Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților:
  • asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
  • asigurarea echipamentului individual de protecție;
Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite