Care este peștele cel mai sănătos pentru consum. Ce specii se află la polul opus
0Când vorbim despre consumul de peşte ne gândim la conținut caloric redus și aport de proteine şi acizi graşi Omega 3, ce reduc nivelul de colesterol, menţin inima sănătoasă şi ajută chiarla prevenirea depresiei. Dar nu toate speciile sunt la fel de sănătoase pentru organismul nostru.
Peştelele, la modul general, este recomandat pentru conţinutul ridicat de vitamine A, D, E şi B12, minerale precum fosfor, iod, potasiu şi grăsimi sănătoase. Specialiştii avertizează însă că, pe cât de sănătos poate fi, pe atât de toxic poate deveni.
Anumite sortimente de peşte conţin cantităţi mari de mercur, element ce poate fi extrem de periculos. Acestea sortimente sunt contraindicate mai ales gravidelor sau femeile care alăptează, deoarece nou-născutul este foarte sensibil la acest metal.
Și nu este singurul pericol care se ascunde în carnea anumitor specii.
Dr. Oana Cuino a realizat, în doc.ro, un ghidul al tipurilor de pește, de la cel mai sănătos la cel mai toxic.
Potrivit acestuia, cei mai sănătoși pești de apă dulce sunt bibanul si păstrăvul, în special păstrăv cenușiu.
„Mănâncă mai rar pești grași, cum ar fi păstrăvul de lac, sau pești care se hrănesc cu fundul lacurilor și cursurilor de apă, cum ar fi somnul și crapul” recomandă medicul.
Informațiile despre cele mai des consumate specii de pești
Tonul
Pro: este bogat în proteine, acizi grași Omega-3 și seleniu, precum și în vitamina A, D, C și B-6 și este moderat din punct de vedere caloric.
Contra: conține cantități moderate de mercur, așa că ideal ar fi să te limitezi la cel mult 3 conserve de ton pe săptămână.
Tonul la conservă, în suc propriu, este cea mai recomandată opțiune, spune medicul.
Somonul
Pro: bogat în vitamine D si B, precum și de acizi grași Omega-3 și Omega-6, dar și de proteine și antioxidanti.
„Somonul sălbatic este cel mai indicat, întrucât este cel mai bogat în nutrienți și grăsimi sănătoase. Caută, mereu, eticheta albastră care atestă originea peștelui”, explică medicul.
Peștii răpitori (păstrăvul, bibanul, macroul, rechinul, lipanul, știuca, cleanul, etc.)
Pro: slabi din punct de vedere caloric și bogați în vitamine, acizi grași Omega-3 și minerale.
Contra: rechinul, peștele macrou „rege" și celelalte tipuri de răpitori conțin cantități ridicate de mercur, așa că nu este indicat să fie consumate frecvent, ci numai ocazional.
Codul
Pro: bogat în nutrienți, vitaminele B16 și B12, precum și în vitaminele A, E și C și foarte gustos.
Contra: poate conține cantitati mici de mercur, dar si nematozi- viermi rotunzi paraziți care se găsesc în mod natural în peștii grasi de apă rece, dar care nu sunt dăunători atunci când peștele este gătit corespunzător, sau daca a fost congelat.
Alți pești care pot avea nematozi sunt: cambula, halibutul, stânca, heringul, pollockul, bibanul și lipacul.
Sardinele și anșoa
Pro: bogate în acizi grasi Omega-3 și Omega-6 și în vitamina D. Anșoa are și un conținut bogat de fier. Nu conțin cantități periculoase de mercur.
Contra: Gustul puternic nu este agreat de toată lumea.
Peștii pe care ar trebui să-i mănânci doar ocazional
Din considerentele amintite, este bine să evitați consumul frecvent de pește mare, cum ar fi rechinul, peștele-spadă, peștele-țiglă și macroul „rege", recomandă medicul.