Viaţa fără telefon mobil: conduce o companie de succes în Silicon Valley deşi refuză să folosească un celular

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steve s-a mutat în Statele Unite acum trei ani şi de atunci nu mai foloseşte telefonul mobil/FOTO The Guardian
Steve s-a mutat în Statele Unite acum trei ani şi de atunci nu mai foloseşte telefonul mobil/FOTO The Guardian

Un om de afaceri din Statele Unite declară că de trei ani nu mai foloseşte telefonul mobil şi se descurcă foarte bine, putând să-şi conducă afacerea fără probleme.

Steve Hilton, în vârstă de 46 de ani, este un om de afaceri britanic, care trăieşte acum în Statele Unite, unde conduce o companie de tehnologie din Silicon Valley. El spune că poate să-şi conducă afacerea foarte bine şi fără a folosi un telefon mobil, la care a renunţat de trei ani.

Steve a fost consilier al premierului britanic David Cameron, iar în urmă cu câţiva ani s-a mutat împreună cu soţia şi cei doi copii în Statele Unite, unde a pus bazele unui startup de tehnologie. Iniţial, bărbatul a folosit un telefon Nokia mai vechi, dar acesta i s-a stricat şi astfel a decis să renunţe complet la telefonul mobil. Au trecut trei ani de atunci şi Steve nu a avut mari probleme din cauză că a renunţat la acest aparat. Dimpotrivă, spune el.

Trăind de trei ani fără telefon mobil, bărbatul spune că acum este mult mai relaxat şi mai fericit. În plus, am învăţat să-şi organizeze totul în gând, să planifice anumite lucruri fără a mai simţi nevoia să le noteze în agenda unui aparat.

Steve nu a renunţat complet la tehnologia modernă. El foloseşte zilnic un laptop şi comunică prin email cu angajaţii sau colaboratorii săi. Desigur, are la dispoziţie şi un telefon fix, pe care îl foloseşte la nevoie. Iar când vrea să verifice cum funcţionează produsele companiei sale pe un telefon mobil, atunci împrumută unul de la un coleg sau prieten.

Neajunsurile pe care le are viaţa fără telefon mobil

Steve recunoaşte că totuşi există şi anumite lucruri pe care nu le poate face fără un telefon mobil, iar uneori are probleme din cauza asta. De exemplu, nu poate verifica imediat care este prognoza meteo, nu poate citit rapid ştirile şi nici nu are cum să verifice mesajele primite pe email. Dar pentru asta are aproape mereu la el laptopul.

S-a întâmplat o singură dată să aibă necazuri serioase din cauză că nu avea un celular. A intârziat la o întâlnire de afaceri şi nu a avut cum să anunţe din timp acest lucru. Evident, din cauza asta întâlnirea nu a decurs foarte bine, dar a fost o excepţie, o singură problemă serioasă în trei ani, precizează Steve.

Neavând telefon mobil, bărbatul nu poate beneficia nici de serviciile Uber, dar la nevoie roagă un prieten să-i comande o maşină, deci soluţii există, spune Steve.

El recunoaşte însă că toţi oamenii cu care face cunoştinţă sunt pur şi simplu uluiţi când află că el nu are un telefon mobil. Unii îl întreabă cum poate trăi aşa, iar alţii vor să ştie ce părere are soţia lui despre asta.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite