Primul semn că mariajul tău a ajuns „într-un punct mort”, potrivit unui expert în relații

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă există un lucru asupra căruia oamenii vor avea păreri foarte diferite, acela este modul în care o relație poate funcționa. Expertul Rick Netshiozwi, life coach, care are peste 400.000 de urmăritori pe TikTok, a intrat pe site-ul de socializare pentru a posta un videoclip despre semnele unei căsnicii aflate în pragul destrămării, spunând că există un mod clar de a ști că relația ta este pe sfârșite.

FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

În scurtul videoclip, Rick Netshiozwi afirmă că unul dintre cele mai evidente semne ale unei căsnicii care se apropie final este „atunci când nu mai există atingeri”. 

„Nu vă mai îmbrățișați unul pe celălalt. Săruturile nu mai sunt la fel sau nu se mai sunt la fel de dese”, a spus acesta. „Când fiecare doarme pe jumătatea lui de pat, iar picioarele voastre nici măcar nu se mai ating este un semn clar că mariajul se îndreaptă spre un punct mort”. 

Rick a continuat să spună că „atingerea este o componentă vitală pentru căsătorie” și crede că dacă există o energie ciudată atunci când vă atingeți unul pe celălalt, veți ști că acea conexiune a dispărut cu adevărat.

„Acesta este un simbol că vă îndepărtați mai repede ca fulgerul”, a spus el.

Oamenii au reacționat rapid în secțiunea de comentarii, spunându-și propria părere despre declarația lui Rick, unii fiind de acord cu el din toată inima, în timp ce alții i-au criticat afirmația, spunându-i să „fie realist”.

„Avem amândoi 50 de ani. Dormim în camere diferite pentru că amândoi sforăim. Nu-mi amintesc când ne-am sărutat ultima dată. Suntem de 35 de ani împreună”, a spus o persoană.

„Da, ai dreptate în tot ce spui. Am fost căsătoriți 33 de ani, dar în curând divorțăm”, a spus un alt utilizator.

„Căsnicia mea a fost așa și eram pe punctul de a ne despărți. Am reușit să trecem peste”, a scris un altul. 

Cu toate acestea, alții nu au fost atât de siguri, o persoană spunând: „Nimeni nu se sărută la fel de mult ca la început, fiți realiști”.

„Atingerea nu contează atât de mult pentru unii. Poate contează doar pentru tine. Unele persoane poate nu au chef să fie atinși tot timpul”, a scris un alt utilizator.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite